Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Iubesc trădarea, dar îl urăsc pe traditore

Zoom Iubesc trădarea, dar îl urăsc pe traditore

Sincer să fiu, The Traitor / Il traditore pornește de la sumbra tematică a sîngeroasei mafioțeli siciliene și eșuează lamentabil într-un banc, nu neapărat de nisip. Are un subiect fascinant, are un protagonist excepțional, n-are filmul.

Să vă explic: prin anii ’80, numele lui Tommaso Buscetta dădea fiori reci pe spinările șobolănoase ale celor dedulciți la Cosa Nostra. Silit de evenimente și, mai ales, de prostia criminală a lui Don din Corleone, Don Masino a ales întîi exilul și mai apoi împărăția legii. A fost primul ticălos de calibru care să rupă omertà ca pe hîrtie igienică și sunetul a fost destul ca să-i facă pe foștii acoliți să-și zugrăvească viitorul în turul nădragilor.

Subiectul era promițător, poate chiar mai promițător decît turnătoriile lui Henry Hill, transformate de Scorsese în bijuteria numită Goodfellas. Bine, n-aveam așteptări de Goodfellas, dar mă așteptam la o poveste măcar coerentă, clară și concis spusă pe ecran. Ceea ce Il traditore evita cu obstinație să facă. E drept, are momentele lui de simbolism elegant, dar chiar și în prima parte, cea mai fioroasă, mai vînjoasă și mai plină de suspans, lucrurile sînt atît de neclare că dau narativ în gropi.

Înțeleg, treaba se împuțise în Sicilia, deci a plecat Buscetta să bogătănească în Brazilia. Unde, după o vreme, e arestat. Și bătut. Și torturat. Pentru că motive, filmul nefiind prea interesat să explice exact ce voiau brazilienii ăia de la el. Și nu, simplul fapt că era un ticălos nu e destul ca să justifice abuzul. Și politicienii români au mers în Brazilia, și pe ei nu i-a bătut nimeni. Și nici nu i-a deportat în lanțuri înapoi în ghearele dornice de justiție ale lui Falcone, așa cum ar merita.

În principiu, cam așa o freacă scenariul în întreg filmul. Se întîmplă chestii pentru că s-au întîmplat în realitate, iar fuga asta disperată de a băga așa-zise momente esențiale sărăcește narativ o poveste care nu mai e poveste, ci un amărît de sinopsis. Sincer, am văzut documentare cu mai multă aplecare spre partea artistică, și documentarele alea mai aveau un mare avantaj: explicau elegant despre ce e vorba. N-a stat nimeni să-i dea lămuriri lui Bellocchio așa, ca pentru vîrsta lui: “Venerabile maestre, poveștile astea de acum 40 de ani or fi cunoscute la voi, în Italia, dar nu sînt nici Hagi, nici Nadia, nici Dracula, așa că pune naibii niște informație relevantă în context! Dacă ditamai Scorsese a ținut morțiș să precizeze ce-a reprezentat jaful Lufthansa pentru mafioțeala americană – și ăla era vechi de 12 ani la lansarea lui Goodfellas!!!!!! –, poate ar fi cazul să nu te mai crezi Zeffirelli. Adică stai, Zeffirelli a știut să explice glorios o poveste de 2000 de ani, fără să aibă pretenția de la privitor să citească Biblia în avans”.

Dacă e un motiv pentru care am rezistat, de multe ori eroic, fără să plec mormăind nervos Vaffanculo, coglione!, ăla nu poate fi decît interpretarea lui Pierfrancesco Favino. Deși silit să urmeze scenariul de multe ori calp și insipid, Favino iese din limitările impuse prostește și umple ecranul cu un personaj fascinant, chiar dacă abia descoperit în complexitatea lui. Italianul și-a intuit bine antieroul și îl duce pe linia fină dintre oportunism, dezamăgire și aprigă poftă de răzbunare. Se putea mai mult, enorm de mult, dar, din păcate, filmul lui Bellocchio a ales să fie echivelantul sexului tragic: ai cu cine, dar n-ai cu ce.

The Traitor / Il traditore. R.: Marco Bellocchio. Cu: Pierfrancesco Favino.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale