Izolare, că-i mai bună decît pare

Prin a treia zi de autoizolare mi-am înnegrit o unghie cu ciocanul în timp ce încercam să agăț pe perete un tablou care zăcea de cinci ani. Două zile mai tîrziu am alunecat pe gresie în baie și mi-am julit un genunchi. Nițel mai încolo m-am ridicat brusc într-un termopan deschis, m-am ars în timp ce scoteam o tavă din cuptor, am dat cu piciorul în colțul de la noptieră și e posibil să-mi fi dislocat o vertebră dormind strîmb pe canapea. Ce vreau să zic e că autoizolarea asta spre binele sănătății noastre poate nu-i făcută pentru toată lumea. Fără îndoială, e singura soluție împotriva COVID-19, dar oare o să supraviețuiesc suficient de mult statului acasă ca să aflu? Nu cumva, stînd acasă mai mult decît a lăsat Dumnezeu să stăm, am tulburat niște forțe care o duceau bine-mersi fără noi acasă? Nu cumva casele noastre încearcă să ne omoare? Mă duc să curăț prăjitorul de pîine în cadă și vă zic imediat ce aflu.