După cătrăneala nocturnă cu Astra la Zagreb, cînd așteptam să se termine mai repede minutele de prelungire, să nu mai încaseze giurgiuvenii vreun gol de la juniorii croaților, a venit prima repriză a Stelei cu danezii de la Aalborg, de m-am gîndit că ne așteaptă o noapte și mai neagră. Echipa lui Gîlcă părea ruptă în două, avea apărarea vraiște, încît dacă s-ar fi terminat repriza cu 2-0 pentru danezi nici steliștii cei mai înfocați n-ar fi putut da vina pe ghinion sau pe arbitru. Cîți n-or fi plîns după Reghe în pauză și n-or fi zis că n-are față Gîlcă să antreneze Steaua… Fără a-i mai socoti pe cei care, de la returul cu bulgarii, îl tot fac să sughițe pe Becali, că a subțiat echipa cu vînzările lui. Și, să nu uit, cum și-or fi dat fanii coate, că altfel ar fi jucat Steaua dacă ar fi fost ei pe stadion!
Nu-mi vine să cred că la vestiar și-a trezit Gîlcă echipa din ațipeală cerîndu-le băieților să-i facă o bucurie patronului care se uită la ei la televizor și-o să-i rîdă în nas colegii de celulă cînd s-o întoarce la Poarta Albă. Ce le-o fi zis Gîlcă, ce și-or mai zis și ei între ei, vorba e că în repriza a doua s-a întîmplat minunea. Dar asta numai după ce au mai trecut danezii o dată pe lîngă gol. Au legat steliștii jocul cum n-au mai făcut-o de mult, în timp ce Aalborg se scufunda. N-a mai contat nici că tribunele erau goale, nici că Gîlcă nu e Reghe. Echipa descheolată din primul act s-a metamorfozat într-o mașinărie care a funcționat perfect și neiertător, de înțepenise nefericitul antrenor al danezilor mai ceva decît Isăilă al Astrei, la Zagreb. Și ca să fie masa bogată, Keșeru a dat trei goluri, de nu mai putea de fericire Pițurcă în tribune, cu gîndul la meciul cu ungurii.
Totuși, dacă luăm la cercetat miracolul de pe Arena Națională, parcă ne mai trece din pioșenie. După ce-au primit al doilea gol, danezilor li s-au tăiat picioarele. Nu le venea să creadă ce li se întîmplă și pînă să se prindă se făcuse 6-0. Asta ca să nu mai punem la socoteală că golul cu care Sânmărtean a spart gheața a fost norocos 200%. A recunoscut și el că, de fapt, a vrut să centreze. Dar unde li s-ar întîmpla mai des steliștilor să le intre centrările în poartă și să zică după aceea că au avut baftă!
După meciul ăsta, întrebarea e însă care e Steaua cea pe bune. Echipa ocrotită de șansă, ca barza chioară, din prima repriză și care la primul gol a nimerit-o fără să vrea sau trupa care și-a sufocat adversarii după aceea? Dacă Gîlcă va ști să-și țină jucătorii în priză, minunea din joia dulce ar putea deveni începutul unei frumoase prietenii a steliștilor cu victoriile. Dacă nu, vom face bătături la genunchi bătînd mătănii să ne ocrotească norocul.
