Există, în filme, acest trop al mulțimii care protestează în fundal, ca reacție la vreo decizie sau faptă nesăbuită a protagonistului. E mereu o reacție automată și impulsivă, ca și cum judecata morală a oamenilor e un animal care abia așteaptă să sară pe tine. În același timp, e cumva o chestie marginală, una dintre multele reacții pe care le stârnește protagonistul, o chestie măruntă care rulează pe fundal, un amestec în proporții egale de naivitate, furie și neputință. În economia filmului, nu e cine știe ce. Uneori e poate cel mai mic obstacol pe care-l întâlnește protagonistul. Oricum, ideea e că protestatarii ăia suntem noi, iar atunci când luăm atitudine împotriva a ceva, judecata noastră morală dezinteresată ni se pare cel mai important lucru din lume. Nu e doar o reacție moralizatoare impulsivă, nu e doar o dezaprobare zgomotoasă, ci vocea unui erou care se ridică împotriva nedreptății.
Și totuși, de unde vine reprezentarea asta curentă din filme? De unde acest trop al judecății populare, care rulează undeva pe fundal? În primul rând, e mai prietenos cu narațiunea. Economia poveștii cere dileme morale, un protagonist care deliberează și care trebuie să acționeze. Or, mulțimea care protestează îi furnizează fundalul acestor alegeri. Ea reprezintă chestiile de care protagonistul trebuie să țină cont atunci când trece la acțiune și care-i modifică balanța de costuri și beneficii. Iar reacția mulțimii este automată pentru că principiile pe care le apără sunt acolo deja. Să ne imaginăm un film despre cazul recent al procurorului Horodniceanu, în care el e protagonistul. După ieșirea la adresa agenților de la Poliția Rurală, el vede că Facebook-ul e plin de reacții violente, care-l condamnă. Aceste reacții apără un principiu clar („Nimeni nu e mai presus de lege“), care nu e negociabil. Membrii mulțimii care-l condamnă n-au ce să delibereze, e evident care-i atitudinea corectă. În schimb, el este personajul care trebuie să acționeze de aici încolo: „Bun, am dat-o-n bară. Și acum ce fac?“.
Ce uimește e diferența dintre tropul artistic și realitate. Atunci când protestăm împotriva a ceva, a orice, nu ne vedem în nici un caz ca niște elemente de fundal, niște furnici de care Dragnea trebuie să țină cont când decide ce face cu Ordonanța 13. În mintea noastră, suntem eroii unei alte narațiuni, aceea în care un erou curajos se ridică împotriva unui dictator dement și răzbunător. Mă rog, ce uităm noi e că nu poate exista câte un astfel de tiran pentru fiecare ocazie cu care o persoană publică face o chestie care-i indignează pe oameni.
