Prin cartierul meu vine, regulat, un cerşetor. E dus cu capul, dar prost nu-i. La început, făcea mici servicii, lua gunoiul, strîngea frunzele, aşa, că prima impresie contează. Acum apare doar cînd e frumos afară şi doar după căpătat.
Repet, nu e prost defel, a ajuns să cunoască oamenii şi să profite de slăbiciunile lor: prin vară m-a întîlnit în faţa casei şi m-a întrebat dacă am mai slăbit, că cică se observă. M-a felicitat şi mi-a urat să nu mă las. Zilele trecute m-am prins de ce: a venit să-mi ceară toate hainele groase, din iarna trecută, care mi-au rămas mari şi „nu le mai port, că mă respect“. I-am dat un sac plin, ce era să fac?
