Un amic, proaspăt revenit de la Amsterdam, mi se confesa mai deunăzi: “Știi că am avut un acces de tîmpenie profundă și mi-am spălat o dată buletinul, de-a rămas dezlipit un colț.
Ei bine, ajung în vamă și văd cum olandezul îl sucește pe toate părțile, se uită cu lupa, mormăie… Încerc să-i explic – nimic! Mă gîndeam cu groază că îl crede falsificat și mă trimite înapoi. Am avut baftă, m-a lăsat să trec. Dar stai să vezi: cînd ajung înapoi în România, aceeași poveste. Iar e dubios buletinul, iar lupă, iar mormăie vameșul. De data asta, însă, nu m-am mai speriat, ba chiar eram pregătit să-i întreb, în caz că mai mustăceau mult: “Ce-o să faceți, bă, mă trimiteți înapoi în Olanda?”.
