Pe 27 noiembrie 1918, Iuliu Maniu a considerat că Viena a fost salvată destul și a pornit spre Transilvania cu armata de dezertori ardeleni. Dar 70 000 de țărani tropăind prin pusta maghiară nu erau un imbold la liniște pentru Budapesta. Așa că Maniu a sunat la Zagreb și la Belgrad pentru rute ocolitoare. Armata de strînsură, echipată de împărat, dar purtîndu-și uniforma în stilul muncilor agricole, a tăiat Balcanii de-a curmezișul, acălătorit pe tren, pe jos, în căruță, pe cal, cu bacul sau înot, a traversat codri, miriști, rîuri și munți și a reușit să atingă teritoriul Transilvaniei pe data de 1 decembrie 1918, cînd delegații de la Alba Iulia proclamau Marea Unire. Cele cîteva batalioane de infanteriști unguri, care luaseră la ochi spiritul unionist, s-au văzut nevoite să se retragă, înjurînd iuțeala ardelenească și căile ferate sîrbești.
După entuziasmul zilei de 1 decembrie, Iuliu Maniu a fost ales șeful Consiliului Dirigent al Transilvaniei, un fel de premier zonal cu puteri semi-absolute și total interimare. Dar pentru organizarea administrației în Ardeal și pentru viitorul lui politic a fost destul.
În februarie 1919, Gheorghe Pop de Băsești, șeful Partidului Național Român a pierdut bătălia cu infarctul. Astfel, cardiologia i-a făcut o propunere de carieră impetuosului Maniu, care a acceptat-o pe loc. Ca președinte al PNR, Maniu a abordat alegerile din noiembrie 1919 cu ambiții mari, chiar dacă realitatea i-a oferit rezultate mici. S-a născut imediat o coaliție antibrătienistă – Blocul Parlamentar – care a pus președinția consiliului de miniștri în mîna lui Vaida Voievod, adjunctul lui Maniu pe linie de partid.
În acest moment, cariera lui Iuliu Maniu începe să capete aura care l-a însoțit pînă la poarta pușcăriei. Abil, inteligent, credibil și întotdeauna bine plasat, Maniu a dus la desăvîrșire portretul politicianului de opoziție, care culege popularitate din fiecare discurs și guvernează prin adversari. Cînd Brătianu și-a subordonat Casa Regală și a instituit monopolul guvernelor directe sau de influență, Maniu s-a apropiat de academicianul Iorga și de învățătorul Mihalache, fuzionînd cînd cu unul, cînd cu celălalt. Dacă fuziunea cu Iorga și Argetoianu (Partidul Naționalist al Poporului) a fost de conjunctură, cea cu Ion Mihalache, șeful Partidului Țărănesc, a fost definitivă. Practic, ea nu s-a încheiat nici în anii cruntei prigoane comuniste, cînd cei doi lideri au trăit și murit în captivitate.
3.032 de vizualizări
