Dacă e un lucru care să-i placă zăpezii cel mai mult şi mai mult, pe lîngă acela de a acoperi tot, atunci acesta e să distrugă spiritul uman. Am văzut asta pe viu, în primele zile de viscol, la vecinul meu de la etajul doi, domnul Grigore, care a plecat să-şi deszăpezească maşina şi nu s-a mai întors niciodată.
Desigur, legendele spun că a ajuns cu lopata pînă la oglinzi şi apoi a plecat după pîine, dar eu am fost acolo. Am văzut cum, după două ore de săpat încontinuu, Grigore s-a oprit. S-a uitat lung în sus. S-a uitat la maşina imobilizată sub trei tone de zăpadă, apoi, cu o lacrimă îngheţată în colţul ochiului, a pus mîna din nou pe lopată şi a început să o îngroape la loc.
