Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Mazilescu din Tei

Zoom Mazilescu din Tei

Ca un adevărat geniu liric și tragic, Virgil Mazilescu îşi purta cu el poeziile. Nu pe hîrtie, ci în cap. Cu cît îmbătrînesc, cu atît mă miră mai mult capacitatea lui fenomenală de a-și memora versurile – care numai melodioase, ritmate și rimate nu erau –, dar singura explicație care-mi vine în minte e că nu a scris mult, iar fiecare poem avea o elaborare îndelungată. Altfel, e clar că-și ducea averea cumva sau pe undeva. Dar, desigur, nu în celebrul sac de mască antigaze – acolo se culcuşea altceva. Inspirația sau expirația. După cît timp a trecut, îmi vine să spun: abandonul, alinarea. La masă, la crîşmă, cînd sticluţa de vodcă (cea ascunsă la vedere în sacul cu pricina) era pe jumătate goală sau plină, cînd atmosfera sau vremea permiteau, sau nu, numai ce rotea nişte ochi grozavi şi începea.

Aşa am auzit și eu, prima dată, versurile pe care le spun şi eu acum fără nici un efort: “transportul unui dulap vechi din sufragerie pe terasă de ce mă frămînta în ultima vreme atît de mult – doar prevăzusem totul pînă în cele mai mici amănunte…” Virgil avea prieteni buni şi admiratori redutabili, Madi, Suciu, Frăţilă şi alţii, mulți, puţini, care-l ascultau întotdeauna în extaz. Recita, adică spunea. Cu o enormă grijă pentru accent şi tonalitate. Era atent ca un vultur la reacţia publicului. Puteai să ai o mie de obiecții, desigur, prima reacție era să te facă prost. Să te umilească, dar ce să vezi? La următoarea lectură, schimba ceva. Ce vreți? Așa sînt poeții. Orgolioși pînă la Dumnezeu, dar temători și grijulii cu viermii de mătase ai versurilor. Visa, ca orice poet, să ridice stadioanele în picioare, să dirijeze lumea, să cîrmească corabia lirică pe oceane de alcool, dar se mulţumea cu ce se găsea. De la Stolichnaya la Cristal. Iar dacă i-ai fi promis stadioanele alea pline, doar să scrie pe înțelesul publicului, ar fi rîs de tine sau, mai grav, ți-ar fi vărsat vodca-n cap – gest de supremă mînie sau desconsiderare. Pe scurt, Mazilescu ura și iubea în aceeași măsură.

Prin ’83, George Ţâra înfiinţase, la Complexul Tei, un cenaclu multidisciplinar, “Pupăza din Tei”, unde veneau dramaturgi, cineaşti, artişti. UTC-ul, inconștient cum îl știm, îi acordase libertatea de a face cenaclu la ștrand. Într-una din zile, într-o duminică, era programat pentru lectură Mazilescu. Nu singur. Înaintea lui, nişte arhitecţi de toată isprava, grijulii cu Capitala de mîine (adică de azi), prezentau un proiect de sistematizare/salvare a Bucureştilor. Atunci l-am văzut prima dată pe Virgil (căruia prietenii cei mai buni, cei din tinerețe, și pe care nu-i cunoscusem, îi spuneau Bulă) cu foi dactilografiate în mînă. Era nervos ca un debutant şi încerca să fie atent la prelegere. Publicul urca spre 100 de participanți – deci ocazia de a recita stadioanelor era la o aruncătură de băț. Un minut, două, după care răbdarea i s-a evaporat. Și-a reintrodus mîna, cu mai multă rîvnă, în raniță. A început să se agite. “Mai stau mult idioţii ăia?” Întîi, cu voce şoptită. Apoi, mormăit. Apoi n-a mai suportat şi a izbucnit: “Gata! Ajunge! Vreau să citesc!”. Oamenii s-au uitat nedumeriţi, au tăcut şi i-au cedat locul. Ca un elev premiant, Virgil a păşit către podium.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Piesă neterminată pentru o Europă mecanică

    15 ianuarie 2019

    La Ateneul Român, floarea politichiei bruxeleze s-a ridicat condescendentă la suprafața borșului de tărîțe dîmbovițean intrat oficial în fermentația iluzoriei președinții rotative a UE. În realitate, singurul român care chiar […]

  • Tusk și vocea României

    15 ianuarie 2019

    Discursul lui Donald Tusk de la Ateneu n-a fost doar un episod de marketing personal, ci și o concluzie amară pentru clasa noastră politică, mică de statură, mută și surdă, […]

  • Oastea femeilor pesediste

    15 ianuarie 2019

    Lavinia Șandru n-a stat mult cu limba pe bară. Are de muncă la TVR. Dar acum patru ani de zile, pe-atunci doamna Vâlcov, Lavinia a pus, în ipostaza sa de […]

  • Dragnea ca felul întîi, felul doi și desert

    8 ianuarie 2019

    Necrofagii care au devenit dependenți de cadavrul politic al lui Liviu Dragnea au nevoie urgentă de nutriționiști care să le diversifice meniul, cu atît mai mult cu cît, anunțîndu-și cadidatura […]

  • Anul violenței

    8 ianuarie 2019

    La fiecare pas pe care-l face, Klaus Iohannis pare să întindă sfoara nebuniei. Amînă, respinge, refuză. Două ministere n-au miniștri, opt ambasade n-au ambasadori, zeci de procurori stau pe bară […]

romania100