Jurnalul lui Dacian Cioloș (premierul României)
6 septembrie 2016
Dragă jurnalule, în ultima vreme am avut un program foarte încărcat. Mai întîi am fost invitat la Bruxelles să particip la o întîlnire cu premierul britanic. Am refuzat însă să merg cu avionul și am ales să călătoresc cu poștalionul. Din păcate, pînă am ajuns la Bruxelles, Marea Britanie nu mai făcea parte din UE și am pierdut doi cai.
La dineul oficial de la Bruxelles am fost invitat să iau loc, dar am refuzat să stau pe scaun. Statul pe scaun e un lux de care un premier tehnocrat nu are nevoie, mai ales cînd are la el pachețel cu sendviș și mere.
7 septembrie 2016
Șeful Cancelariei m-a invitat astăzi să furăm papucii și șamponul de la hotel pentru că oricum lor nu le pasă și, dacă nu le luăm noi, or să le ia ăia de după noi. Am refuzat, dar voi lua totuși papucii pentru că îmi plac și am picioare foarte late care nu îmi încap în alt tip de încălțăminte.
Mai mulți conaționali au ținut să-mi ureze “La mulți ani!” cu ocazia Sfîntului Dacian, dar m-am văzut nevoit să-i refuz categoric. Nu-mi pot permite să iau ani mai mulți de la oameni, cel puțin nu cît ocup această funcție oficială. Un premier tehnocrat trăiește exact cîți ani are de trăit.
Jurnalul lui Călin Popescu Tăriceanu (senator pișcotar)
3 septembrie
Ca să nu mai zică lumea că abuzez de privilegiile mele, m-am dus și eu, ca românul de rând, să plătesc lumina la Poștă. Coadă mare, ca de obicei. M-am așezat, așteptând să-mi vină rândul, când, stupoare! – au început să se pună alți oameni în spatele meu. A trebuit să-i alung în șuturi cu SPP-iștii, altfel iar credea lumea că mi-am folosit funcția ca să mă așez în fața lor. Da’ bine, băi, săracilor, acum v-ați găsit să vă plătiți facturile, când sunt eu la Poștă?
4 septembrie
Îmi place, atunci când merg cu avionul, să stau pe locurile din față. Cele mai din față. Ca boss-ul boss-ilor. De-aia îl rog mereu pe pilot să iasă din cabină și să mă lase pe mine la manșă, că doar n-o să stau în spatele lui, ca săracii.
5 septembrie
Azi m-am urcat fără bilet în avion și m-am așezat pe un geamantan, între rândurile de scaune. Noroc cu una dintre stewardese. Amabilă, ca de obicei, m-a invitat să iau loc la clasa business, unde i-a ridicat de ureche pe doi afaceriști japonezi, cărora le-a zis că dacă-i mai prinde pe la ea prin avion le rupe picioarele.
