Moldova e România

Pe 6 decembrie 1916, cînd cavaleria germană ocupa Bucureștiul, României îi lipseau Muntenia, Oltenia, Dobrogea și Cadrilaterul. Rămăsese doar cu Moldova. Părea că istoria uitase de Cuza, de pașoptiști, de Tudor Vladimirescu, ba chiar de Kogălniceanu și de Carol I, de Grivița, de Plevna și de războiul cu bulgarii. Idealul național se îngrămădise dincolo de Milcov, cu tot cu rege și armată, și aștepta cu dinții clănțănind următoarea mutare a nemților. A apărut însă în acest clănțănit o notă aparte, o octavă plină de speranță, un sunet care nu mai era atribuit fricii. Era muzica salvatoare a frigului. Generalul Iarnă, cel mai capabil general român al Primului Război, s-a arătat în toată splendoarea lui militară și a ocrotit retragerea soldaților noștri sleiți și demoralizați cu divizii odihnite de viscol și ger.

Cu puțin soare, Falkenhayn și Mackensen ar fi putut ajunge regimentele de plugari care se împleticeau spre Focșani, dar nămeții și crivățul au rezistat eroic. Alături de generalul Iarnă, de partea noastră a luptat cu demnitate și colonelul Drumuri. Nemții s-au împiedicat în șleauri, au fost înghițiți de hîrtoape, s-au rătăcit pe șosele mai vălurite ca munții care nu duceau nicăieri. Au trebuit să se mulțumească cu cei 150.000 de prizonieri români capturați deja.

Pe ansamblu, cifrele sfîrșitului de an 1916 erau extraordinare. Pentru noi, arătau ca și cum ciuma lui Caragea nu s-ar fi oprit deloc vreme de un secol. Pentru Puterile Centrale arătau ca un depozit de șampanie. Între 300.000 și 400.000 de soldați români erau morți, răniți, dispăruți sau prizonieri, în timp ce pierderile germano-bulgaro-turce abia dacă se apropiau de 60.000. Părea că cea mai modernă armată a Europei se luptase cu un trib din neolitic. Părea că ai noștri mizaseră pe baionetă și pe conceptul de „carne de tun”, dieta preferată a companiei Krupp. Părea că generalii armatei române și-au propus o schimbare demografică radicală, o revoluție a recensămîntului masculin, pentru a face loc unei alte populații, așa cum în agricultură secerișul face loc altei culturi.

Eroismul cosașilor și învățătorilor de țară a fost strivit în primul rînd de incompetența sclipitoare a comandanților români. Nemții n-au avut decît să pășească peste trupurile prăbușite și să numere prizonierii. Dar în saloanele din Iași mocnea răzbunarea. Marele Stat Major, Regele și Guvernul sorbeau șampania cu mîhnire. Puneau la cale luptele din trecătorile Carpaților Orientali, singurele în care soldații noștri au avut o șansă.

104 vizualizări