Moța și Marin dintr-o lovitură

Pînă să nimerească sub obuzele interbrigadiștilor, Ionel Moța a fost un legionar exemplar, aproape la fel de pur și intransigent ca șeful și cumnatul său Corneliu Zelea Codreanu. A murit la 35 de ani, înrolat de partea trupelor franchiste în războiul civil din Spania. În timp ce comuniștii români au reușit să adune în tabăra republicană peste 500 de agenți Comintern, aventurieri și infractori căutați de Siguranță, Legiunea Arhanghelului Mihail a strîns abia șapte soldați dornici să lupte pentru cauza intitulată de ei „a lui Christos“.

Ionel a văzut lumina zilei în 1902, în casa preotului și publicistului Ioan Moța din Orăștie, care vibra de rugi ortodoxe și sfinte idealuri unioniste. Lumina zilei a cedat repede locul luminii spirituale și pîlpîirilor de candelă, iar Ionel a început să sugă ortodoxia direct din țîța evangheliilor. Face școala primară în localitatea natală, apoi gimnaziul la Sibiu și începe liceul „Gheorghe Lazăr“ la București. Războiul îi întrerupe studiile, așa că își dă bacalaureatul abia după pacea de la Buftea. Primește apoi o bursă și pleacă la Sorbona, unde vreme de un an studiază dreptul și privește cu dispreț desfrîul parizienilor scăpați de gripa spaniolă.

Statul însă îi retrage stipendiul și Ionel se vede nevoit să se întoarcă în brațele învățămîntului românesc. Se înscrie la Facultatea de Drept de la Cluj, dar nu uită să pună totul pe seama evreilor. Se mută apoi la Iași, unde îl cunoaște pe Zelea Codreanu. Pleacă împreună la Grenoble, unde își iau licența în drept. La întoarcere, după ce sînt încredințați amîndoi de justețea luptei contra jidanilor, își pecetluiesc jurămintele de renaștere a neamului românesc cu o nuntă. Ionel Moța o ia de nevastă pe Iridenta, sora lui Corneliu, și îi face doi copii ca soarele sfînt de pe cer.

Cu puțin timp înainte de asta, Ionel descărcase revolverul în studentul Aurel Vernichescu, pe care l-a acuzat de trădare. Trădarea s-ar fi înfăptuit, chipurile, către Siguranță, care a aflat de la victimă că studenții legionari puneau la cale un complot. A fost un proces, însă Ionel a scăpat nevătămat, fiindcă i-au stat alături doi antisemiți de calibru greu, Octavian Goga și Nicolae Paulescu.

În 1936, mișcarea legionară e în plin avînt. Cămășile verzi umblau încolo și încoace, fluturau Biblia și pistolul și proslăveau jertfa fizică, nesfiindu-se să mai dea cîte un exemplu din comunitatea evreiească. Dar în Spania a început războiul civil și Ionel Moța a simțit deodată chemarea sacrificiului suprem. I s-a înfățișat Căpitanului și, cu permisiunea lui, a plecat la luptă. L-au urmat încă șase legionari, între care un popă, un general și un prinț.

În bătălia de la Majadahonda, trupele republicane i-au prins pe franchiști sub un tir puternic de artilerie. Se zice că, auzind cuvinte românești dinspre tranșeele franchiste, rusul care comanda brigada internațională a ordonat bateriei conduse de Valter Roman să se ocupe de compatrioți. Din ceea ce povestește prințul Alexandru Cantacuzino, care a reușit să se ferească de obuze, Ionel Moța și Vasile Marin au murit la prima lovitură de tun, fără să apuce să lupte.

Amîndoi au fost înmormîntați cu pompă la Casa Verde din București, dar au fost excavați cu buldozerul de regimul comunist. Legionarii români din exil le-au construit un mausoleu lîngă Madrid, chiar pe locul unde i-a nimerit ghiuleaua frățească a tunarului Neulander.