Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

N-avem oști, dar iubirea de roșie e un zid

Zoom N-avem oști, dar iubirea de roșie e un zid

Nu este nicio exagerare să spui că, prin anii ’90, românii stabiliți la New York plângeau mai tare după gustul roșiilor din România decât după cei dragi rămași acasă. Papilele gustative aveau convulsii în limbile românilor din America, iar dacă amintirile roșiilor se combinau cu halucinația gustului de telemea de oaie și cu aroma cojii crocante de pâine intermediară, înmuiată țărănește în zeama lăsată de roșii, atunci depresia năimitului era gata. Dar nu trebuie să judecăm pripit această melancolie transatlantică a urmașilor lui Badea Cârțan. Era o perioadă în care gusturile dumnezeiești ale mâncării românești, greu de găsit în ultimii ani de comunism, se amestecau cu gustul de căcat al acelor vremuri. Sau, cum ar spune intelectualul pervers, bitter-sweet.

Delirul gustativ mergea însă mai departe, odată cu adâncirea crizei de adaptare a românului care hoinărea prin Manhattan cu un torticolis sever datorat sucirii capului după zgârie-nori. Să nu uităm că imigrantul român plecase dintr-o țară în care sticla de Pepsi încă avea aura mărgelelor de sticlă în Papua-Noua Guinee, pe vremea caravelelor. Ei bine, acest imigrant ajunsese în țara care inventase Pepsi-Cola. Și dacă tabloul falimentului interior înconjurat de prosperitate exterioară nu vi se pare definit complet, mai faceți un mic efort de imaginație. Prin anii ’90 încă mai umbla prin mitocondriile românului o scară de valori bio-sociale în care o pereche de blugi valora cât venitul pe o lună al unui om normal, pentru care un video valora cât o mașină. Cumpărând în America o pereche de Levi’s cu banii câștigați în două ore de muncă, un video cu salariul pe o săptămână și luându-și pe loc o mașină în leasing, corola de minuni a lumii era iremediabil distrusă. Țeluri programate în România să fie atinse de omul gospodar într-o viață erau fumate în doi ani de America. Cum să nu ajungi să plângi după gustul brânzei de oaie de acasă? În Manhattan, brânza de oaie, proaspăt scoasă din putinei, nu a mai fost văzută de pe vremea coloniștilor din Vestul Sălbatic, când zburau săgețile apașilor peste capetele berbecilor irlandezi  precum caprimulgii peste stânele din Carpați.

Vă întrebați atunci cum de nu s-au întors toți românii din New York în țară? Pentru că există în Queens un magazin al unui machedon român – Papagalul. Acolo găseau niște roșii relativ românești și brânză telemea bulgărească. Și nu mai zic că pâinea pe vatră și mezelurile din carne adevărată, după rețete românești interbelice, puteau fi cumpărate din același cartier de la Muncan, un sârb emigrat din Banatul sârbesc.

După 30 de ani, pentru românul încă netrecut peste Atlantic – dar membru al Alianței Nord-Atlantice–, America nu mai este nici fiță și nici vis. Roșiile cu gust au ajuns și în Drumul Taberei o halucinație ca în Queens, pentru că ne-am pierdut semințele originale și mâncăm borhotul creat în serele olandezilor. Sibienii nu mai sunt sibieni, ci mai curând apași stabiliți la Jina, care vând mezeluri de fabrică și brânză închegată din acizi grași saturați. Șunca și jambonul vândute de acești sibieni și pe care le credem afumate în șură sunt făcute din copite, pielițe și tendoane tocate, îmbibate cu chimicalele care dau culoare, gust și miros. Pâinea „românească“, făcută în cuptoarele patronilor turci, are mai puțin gust decât o cameră de bicicletă. Chiar și bătrânica ce își vinde pe taraba pieței cele câteva roșii din grădină este o iluzie ca în Matrix, pentru că grădina ei are mai mult îngrășământ din ăla ieftin, de contrabandă, adus din Ucraina și Serbia, decât pământ. Să nu vă mire dacă la un moment dat o să vedeți că mămăița poartă jeanși rupți în genunchi, bea Cola la PET de doi litri, este din Ferentari, are 30 de ani și ecuson de „producător“.

Românul din România, ăla cu dor de telemea și roșii „ca pe vremuri“, își poate cumpăra astăzi un CD-player cu venitul pe o săptămână și un Logan second-hand din salariul pe două luni. El va alege de la piață nu roșiile cele mai frumoase și mai mari, așa cum făceau părinții lui, ci pe acelea mai pipernicite și mai diforme, semn că au mai puține chimicale. Chiar și așa, zeama din salata de roșii a românului de astăzi are mai multe pesticide decât semințe, iar pâinea înmuiată în ea se dizolvă ca untura în tigaie. Salatele ecologiste, când roșia din grădină își făcea zeamă bună din bălegar, s-au dus încă de pe vremea lui Horia, Cloșca și Crișan. Magazinul Papagalul nu mai are nici roșii și nici telemea, videocasetofoanele au ajuns la groapa de gunoi,  iar românul de la New York  rătăcește astăzi prin București nu în căutarea locurilor copilăriei, ci a gustului american pierdut de Pepsi-Cola, devenit – ca și roșia românească – o ticăloasă Fata Morgana în dezabie, pitită prin ungherele unui minimarket de cartier.

Citeşte mai multe despre:

1 comentariu

  1. #1

    Mai aproape, romanii din Germania veneau periodic pana in ’95 pentru legume (patrunjel, tzelina, ardei de toate felurile si ROSHII + galbene).. Sibienii? Tzepari, ca si dormeo (e mult de explicat, degeaba).

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

tn
Editoriale
  • Toamnă electorală

    22 septembrie 2020

    Precum o bostană cu genunchii sparți, geaba număr zile: joia muri marți, sîmbăt-am pierdut-o vineri la un tîrg, miercurea îmi pare babă dată-n pîrg ce-a visat că-i cloșcă într-o zi […]

  • Ambiții politice la virusul ucigaș

    22 septembrie 2020

    Duminică, 27 septembrie 2020, agentul electoral COVID va stabili o ordine șchioapă a puterii pe următorii patru ani. E cel mai imparabil caz de democrație nereprezentativă din istoria modernă, neprevăzut […]

  • Școală, școală, vrem postaci!

    22 septembrie 2020

    Și, așa cum ni s-a promis, a început școala. În cele mai sigure, normale și deosebite condiții, asigurate cu înțelepciune și operativitate de către Guvernul României, înțelept condus de către […]

  • Spovedanie

    15 septembrie 2020

    Sunt gol de sentimente ca o biserică, toamna, cînd nunțile toate s-au veștejit și fosta-mi iubită se joacă de-a doamna cu șeful ocolului din Maglavit. E-un schimb valutar între grauri […]

  • Cea mai profitabilă afacere de pe pămînt

    15 septembrie 2020

    Nici să fi înviat Spiru Haret nu s-ar fi discutat atît de mult despre școală. Coronavirusul a trezit-o un pic la realitate. A pălmuit-o, cît să clipească mirată, și a […]

Cele mai citite