Valoarea unui antrenor e dată de ultimul său rezultat. Cam așa zicea nea Il Luce acum niște ani. Valoarea unui jucător e dată de rezultatele echipei. Așa grait-a selecționerul la conferința de presă după izbînda din Cipru. Deci azi, luni, înainte de Lituania, putem afirma cu îndreptățită mîndrie patriotică: avem echipă, avem valoare și un antrenor cum nimeni n-are. Avem trei victorii cu cîte trei goluri per meci. România e lidera grupei, lider zonal de la Marea Baltică la Mediterană, băi tată, băi! Ca îndrăgostiți de Naționala noastră (o iubim fără scăpare, ca proștii, oricît de proastă ar mai fi și ea, uneori…), am zis să facem și pe lucijii, doar așa, pentru a regăsi bucuria jocului.
Jocul s-ar baza pe un antrenament al memoriei, bazat pe comparația Cipru-România 1983 versus Cipru-România 2024. Mai clar spus, eram mai valoroși în 1983 sau sîntem acum în 2024? După rezultat, am fi mai tari astăzi în încleștarea cu ciprioții. 3-0 la Larnaca, în 2024, și doar un 1-0 muncit la Limassol în 1983. E drept că Naționala de atunci bătuse Italia, campioana mondială, după care urma să se prenumere printre primele opt echipe ale Europei. Naționala de azi mai are un pic de lucru. Un exercițiu comparatist. Nu mai comentăm aici valoarea selecționerului de atunci și de acum, e același. Probabil că s-a mai maturizat și Mircea Lucescu în ultimii 41 de ani!
De dragul fericiților și tot mai ramoliților congeneri, al celor care au apucat atîtea, continuăm evaluarea. Ca-n ziarul Sportul, liderul presei pe print din 1983, „Arc peste timp“ sau „Tricolorii, post cu post“. Cum vă sună asta, moșilor, în dragul nostru limbaj de brad carpatin? Pînă nu ne lasă de tot memoria, vă reamintim formula de echipă cu care România a abordat Cipru în 1983: Lung – Rednic, Ștefănescu, Al. Nicolae, Ungureanu – Țicleanu, Mulțescu, Bölöni, Klein – Cămătaru, Coraș. Erau mai valoroși ăia de atunci decît sînt ăștia din ziua de azi? Decodați misterul acestui cifru! Am stabilit că selecționerul, în linii mari, e tot cam ăla. Ca primă observație, reprezentativa de la Limassol ’83, se baza tot pe (altă vorbă de lemn) „forța grupului“, era practic o combinație Craiova-Dinamo, susținută de un Bölöni recuperat și de cîțiva mînji. Oamenii se cam știau între ei de pe la cluburi, așa cum se cunosc și băieții de la Larnaca 2024, de cînd s-au tot reunit pe la loturile naționale.
Faptul că nea Mircea nu s-a grăbit să revoluționeze lotul spune ceva despre înțelepciunea unui selecționer. Nici nu mai are timp să experimenteze, ca în 1982, cînd efectuam extravagante turnee amicale prin America de Sud, prin Argentina, Peru și Chile. Alte vremuri, îți mai permiteai să testezi jucătorii și forme de joc. De la un Cipru la altul, de la Lucescu 1983 la Lucescu 2024, fotbalul s-a schimbat simțitor, desigur. Dincolo de 4-4-2 sau 4-3-3, totuși, rămîn cîteva întrebări legate de valoarea jucătorilor din echipa cîștigătoare. Întrebările astea fac farmecul discuțiilor noastre.
Suporteri de ieri și de azi ai echipei României, va deveni Drăgușin, cît mai curînd, un fundaș central atît de sigur precum marele Ștefănescu? Nu zic, are potențial de lider. Tot în defensivă, ca să băgăm rîca între olteni, văzurăți că Bancu nu-i ca Nae Ungureanu? Nici nu-i tocma’ pe postu’ lui.
Trecînd peste mijloc, ajungi la vîrful de atac, acolo unde ne doare mai tare. În ultimele patru decenii s-au arătat puțini la gol ca virgulă Cămătaru. Totuși, încape vreo comparație între prodigiosul Marcel Dulap Coraș și George Pușcaș? Doar pentru că e muncitor și se lovește mingea de el ca de mobilă?
Și pentru a încheia cu comparațiile, te tot întrebi de ce n-o fi vrut nea Mircea Lucescu să introducă un tînăr promițător de 18 ani, precum era un anume Gheorghe Hagi, cel care l-a înlocuit pe regretatul Gigi Mulțescu la Limassol în ’83. Doar ca să păstreze rezultatul, cel care dă valoarea jucătorilor? Așa bănuim.
Băieți vă iubim! Hai România!
954 de vizualizări
Caut sa-mi aduc aminte, prin ’80 Coras a jucat la noi, la Poli Iasi, transferat pare-se de la UTA, ca sa-si faca armata la Iasi, si bagat si la facultate, asa cum se facea pe atunci. Era un tinerel blond, mai tarziu a devenit „Dulapul”.
Tot amintiri de microbist de pe timpuri, pe atunci am vazut la FCM Constanta un „drac de copchil” nr.7, negricios, 17 ani, tuns scolareste, cu tupeu de mare driblator, pe care toata tribuna l-a huiduit.
Era Hagi, care mai apoi pleca la la Sp. Studentesc…
Mi-aduc aminte cu melancolie de Coraș (singura asemănare cu Pușcaș fiind ca au jucat un an la FC Bihor). Cred ca a vibrat 15 minute poarta pe Wembley de la șutul lui
Microbistii au fost evident infectati. Cu microbi, se intelege. Deaia-n pandemie au decis ca tribunele sa fie goale. Sa nu se mai raspandeasca. Microbii, evident. Nu s-au mai raspandit si deratizeaza din cand in cand ca sa nu cumva totusi sa mai apara. Deci, tre’ umblat acum si la termen, sa se instaleze-n ,,mentalul colectiv” o alta denumire. Ar merge ,,adictiv”, stiut fiind ca microbismul a fost o ,,dependenta”. Astfel ca ar fi bine sa afle actualii eventuali adictivi ca inainte de 2000 jucam cu Kosovo si Lituania cel mult in amicale (foarte rar si alea). Deci sa te bucuri ca nationala ,,merge ceas” e ca si cum te-ai bucura in liceu ca sti adunarea si scaderea. (sigur ca peste 60% chiar se bucura cand ,,descopera ca chiar o mai stiu”).