– Băi, ce facem?
Întrebarea venise brusc, pe neașteptate, chiar la urechea lui. Președintele interimar nu avusese timp să se pregătească. Acum, inoportunat profund, deschisese ochii și se uita în jur, să vadă de unde venea vocea care-i stricase somnul. Dar în jur nu era nimeni. În stânga era o pernă imensă, din puf de gâscă. În dreapta era noptiera pe care-și lăsase paharul de Lagavulin, aproape plin. În față și în spate, iar nimic. Visase, cel mai probabil. I se întâmpla din ce în ce mai des să aibă coșmaruri din astea. Scurte, e drept, dar intense. Nu-și dădea seama de ce, dar parcă ar fi fost presat să facă ceva, să acționeze cumva. Or el, în toată viața lui, nu fusese niciodată presat să facă nimic. Sau nu se lăsase presat. Era un om liber, care nu putea fi forțat să facă ceva. De către nimeni. Întinse mâna după paharul cu whisky, pentru că-i era sete. Și îi era și somn, iar Lagavulinul îl ajuta să-și poată continua somnul până când se împlineau cele 14 ore de somn obligatorii.
– Ce faci, mă? Îți arde de băut? Scoală-te, putoare, că avem treabă!
Iar vocea aia enervantă. Îi părea cunoscută, dar nu-și putea aminti de unde. Nu era grav, i se mai întâmplase. Trebuia să ia două-trei guri de Lagavulin și îi va trece.Duse paharul spre buze…
– Băi, Crin, dă-o-n pizda mă-sii! Nu mai bea! Trebuie să facem ceva, nu se mai poate! Trezește-te!
Iar Crin Antonescu se trezi. De data asta cu adevărat. În stânga avea tot perna aia imensă, din puf de gâscă, dar în dreapta, în loc de noptiera cu paharul de Lagavulin, era Victor Ponta. Părea cam agitat. Aproape nervos.
– Aaaa… Ce… Ce… Ce faci, mă, Victore?
– Bine, ce să fac? Da’ tu?
– Aaa… Unde sunt?
– În dormitor ești.
– În dormitor? Înseamnă că, dacă sunt în dormitor, dorm, nu? Deci lasă-mă să dorm și te caut eu când o să fiu în birou. Hai, pa…
– Dormi pe pizda mă-tii! E ora 12, miezul zilei. Ai dormit destul. Hai, hopa sus!
– Nu, nu. Nu, Victore, nu! Eu, dacă vreau să dorm, dorm. Sunt președintele țării și fac ce vreau eu, e dreptul meu constituțional! Hai, pa…
– Băi, tu nu ai drepturi constituționale. Ai drepturi interimare. Scoală-te acum, putoare! Hai, că mai e puțin și după aia o să poți să dormi cât vrei tu, cinci ani. Iar dacă ai noroc, dormi zece ani și nu te întreabă nimeni nimic.
– Zece ani? Aș putea să dorm cât vreau eu în următorii zece ani?
– Da, Crine, îți promit.
– Aaaa, nu, Victor, nu. Nu așa. Vreau să-mi dai în scris, cu data de azi, cu semnătură, cu ștampilă, cu tot ce trebuie, că o să pot dormi cât vreau eu în următorii zece ani. De azi până pe… Până pe cât? Ce dată e azi?
– 22 iulie.
– Da, da, deci să-mi dai în scris că o să pot dormi cât vreau eu până pe 22 iulie 2022!
– Până la asta, mai avem șapte zile, Crine, doar șapte zile.
– Șapte zile ca să ce?
– Băi, ce ai? Pe ce lume trăiești?
– Hai, mă, Victore… Ce e peste șapte zile? Ce, e ziua ta sau așa ceva? Vrei să știi dacă mi-am amintit, dacă ți-am luat cadou? Ți-am luat, mă, stai liniștit, că nu te lasă Crinuțul baltă. Ia zi, unde petrecem?
– Te-ai tâmpit?
– Eu? Nu, mă, nu m-am tâmpit. Chiar ți-am luat ceva frumos. O să vezi peste șapte zile, nu mă forța să-ți dau cadoul mai devreme, că nu-ți dau…
– Băi, Crin, chiar te-ai tâmpit.
– Noooo, nu m-am tâmpit.
– Cum să fie ziua mea peste șapte zile? Ziua mea e pe 20 septembrie.
– Aaaa, și a mea pe 21 septembrie. Ce mi-ai luat? Vrei să facem petrecerea împreună, să ieșim mai ieftin? Eu sunt de acord. Ce mi-ai luat? Hai, spune, te rog: ce mi-ai luat? Uite, dacă-mi spui, îți spun și eu…
– Moamăă, cât de ars ești… Băi, lasă-mă, frate, cu cadourile, cu petrecerile, cu astea. Peste șapte zile, Crine, este referendumul pentru demiterea dictatorului, a tiranului.
– Care tiran?
– Băsescu, boule. Duminica viitoare este referendumul pentru demiterea președintelui!
– Păi, nu sunt eu președintele?
– Nu, mă, nu. Tu ești președinte interimar, până îl demitem pe ăsta, pe tiran, pe nenorocit.
– Ciudat, credeam că sunt președinte pe bune.
– Ei bine, nu ești. Ești doar așa, o scurtă perioadă. Cum a fost și Văcăroiu în 2007.
– Sunt ca Văcăroiu?
– Da, fix ca Vacăroiu.
– Ne, ne, nu. Eu sunt Crin Antonescu, oratorul! Nu sunt eu ca Văcăroiu!
– Băi, dacă o mai frecăm mult, o să fii mult mai nasol decât Văcăroiu, îți garantez.
– Mă ameninți?
– Decât îți zic.
– „Decât îți zic“? Ești analfabet, prietene?
– Nu, eram ironic.
– Hua-hua-hua, ce am mai râs! Ce hipster te-ai făcut,o arzi pe ironie… Ia, mai zi-mi o dată: când e referendumul ăla?
– Fix peste șapte zile, duminică, 29 iulie 2012.
– Duminică, peste șapte zile?
– Da, mă, da, ce ai de înțelegi așa greu?
– Adică azi e duminică?
– Da.
– Doar ca să fiu sigur: azi e duminică, 22 iulie 2012, ora 12?
– Da.
– Atunci du-te-n pula mea și lasă-mă să dorm, că eu duminica nu mă trezesc înainte de ora 15!
