Odată încheiate socotelile cu hoarda, Ştefan şi-a numărat soldaţii. I-au ieşit 12-14.000, adică exact Oastea cea mică, cea formată din boieri, tîrgoveţi şi cronicari. Oastea cea mare, aia alcătuită din oieri, văcari, găinari, plugari, stupari, pescari, cosaşi, potcovari, opincari şi ghiogari fără o ocupaţie clară, s-a retras pe la casele ei, să vadă cît din agoniseală i-au ars şi violat tătarii. Cînd numărătoarea fu gata, se auzeau deja tobele ienicerilor.
– Turcii sînt la o aruncătură de suliţă, Măria Ta, zise hatmanul Arbore, în clipa în care un răzeş care făcea de pază fu străpuns de o suliţă aruncată de turci.
– Aşa e, să ne grăbim! porunci domnul scurt, sărind în şa. Ce văi sînt pe aproape?
– Valea Albă şi Valea Neagră, Măria Ta.
– Hm, bună idee, zise Ştefan. Turcii pot fi păcăliţi cu alba-neagra. Ambasadorul nostru la Stambul s-a umplut de bani. Cînd i-au tăiat capul era deja un om bogat. Moghilă! Boldur! Luaţi 4.000 de călăreţi şi aţineţi într-una din văi. Să nu ştie nimeni în care, nici măcar eu. Apoi Arbore să meargă la răspîntie şi, cînd s-or ivi achingiii, să strige doar atît: „Asta are, asta n-are! Uite-o p-aia marcatoare“.
– ’Nţeles, Măria Ta! strigă hatmanul Arbore. apoi, cu glas mieros, adăogi: pot să-l trimit în loc pe Ionuţ Jder, că-i mai sprinten? Mi-s om bătrîn, Măria Ta, mă sîmt îngreunat de la ospăţul de aseară şi mă cam încearcă o pîntecăraie. Cînd s-o arăta aliotmanul în toată grozăvia lui, n-aş vrea să te dau de ruşine în văzul avangardei.
Dar Ştefan nu mai era de mult atent la milogeala moşneagului. Pe faţa lui, luminată de un gînd interior, se putea citi preocuparea.
– Cîştig în ambele situaţii, murmura el. Dacă turcii nimeresc în valea goală, cîştig 4.000 de călăreţi. Dacă o nimeresc pe aia unde pîndesc Boldur şi Moghilă, scap de doi dubioşi. Niciodată nu mi-au plăcut cu adevărat. Nasul îmi spune că Boldur şi Moghilă, la experienţa lor, s-au ascuns în Valea Neagră. Văd că Mehmed o ia prin Valea Albă. O să mă stric de rîs.
umor mai bun nu se poate
genial