Pandemia cu două viteze

În România, pandemia are doar două viteze. Fie statul te trage de mânecă să ieși din casă și să consumi, pentru a susține afacerile greu încercate, fie se-nchide tot și n-ai voie să ieși nici măcar pentru o plimbare banală. Pe la începutul lui septembrie, relaxările veneau într-un ritm în care abia puteai să le faci față. Aproape că te simțeai prost că nu ieși la terasă și că nu mergi la film, după ce statul a făcut efortul să le deschidă iar. Oricând te așteptai ca următorul val de relaxări să cuprindă obligația de a lua masa în oraș.

Cealaltă viteză a carantinei presupune închiderea afacerilor unde se lucrează cu public, dar și a oamenilor în case. Pentru că, odată ce i-ai închis cetățeanului mall-urile, cinematografele și cârciumile, nu mai ai nici un motiv să-l lași să se plimbe liber pe stradă. Omul e liber să iasă din coteț doar dacă merge să consume. Dacă el nu mai poate să consume și să contribuie la circulația banilor de la o afacere la alta, trebuie să fii nebun, ca guvern, să-l lași să-și facă de cap luând o gură de aer fără declarație și fără să se țină de mână cu spectrul unei amenzi.

Pe de altă parte, are sens, pentru Guvern, să gândească așa. Dacă tot facem un sacrificiu paralizând niște sectoare ale economiei, măcar să-l ducem până la capăt și să obținem maximum de la el. Adică să împiedicăm și circulația liberă a persoanelor.

Răul care se face aici este mai degrabă imaterial. El ține de sănătatea mintală a oamenilor și de încrederea în instituții, care se degradează cu fiecare amendă pentru acțiuni banale și inofensive.

La începutul lunii noiembrie, în Germania a intrat în vigoare un lockdown scurt, de o lună. Poate să fie înșelătoare denumirea, pentru că nu s-a pus niciodată problema unei declarații pe propria răspundere. Restaurantele și barurile se-nchid, evenimentele mari, cu public, se anulează, deplasările nenecesare sunt descurajate, munca se va face de acasă, acolo unde e posibil, iar întâlnirile în spații publice sunt limitate la zece oameni, care pot proveni din cel mult două gospodării.

Mulți au spus că modelul suedez e iresonsabil și că a făcut multe victime. Doar că permisivitatea modelului suedez a fost mult mai mare decât își imaginează cei care îl invocă. Strategia suedeză a greșit prin faptul că n-a închis restaurantele și pentru că a continuat să permită evenimente cu public relativ mare, nu pentru că i-a lăsat pe oameni să se plimbe pe stradă fără să alerge garda după ei.

Cum să fredonezi măsurile pe care le iau alții

Peste mai puțin de o lună vin alegerile, chestie care a adus o ușoară tulburare a apelor în modelul românesc de carantină cu două viteze. Guvernul trebuia să ia niște măsuri, doar că unele care nu supără pe nimeni. Așa că a început cu o închidere a parcurilor pe timp de noapte. La cât de frig e noaptea acum, în noiembrie, pare că Orban s-a gândit în primul rând la oamenii care răcesc pe acolo și dau buzna în Urgențe cu simptome de COVID. Putea la fel de bine să interzică scăldatul în Marea Neagră pe toată durata iernii.

Circulația pe timp de noapte pare să aibă sens, însă nu în baza unor studii, ci pentru că așa fac francezii. Motivația prezentată de Arafat e următoarea: el a auzit că sunt tineri care noaptea umblă de la unul la altul, ca să petreacă. Vorbim deci despre niște chermeze secrete de apartament, un fel de teorie a conspirației în mizerie, care explică explozia de cazuri. Nu vorbim chiar deo pandemie pe care a provocat-o oculta mondială, dar nici departe nu suntem: se pare că la originea situației în care ne aflăm e o conjurație a petrecăreților care se întrunesc la bairamuri secrete.