Dumitru Panaitescu, deja poet, prozator, publicist și eseist, viitor critic literar, a fost mobilizat pe front în iulie 1916. Era un tînăr vînjos, născut în epoca prosperă a Brăilei, absolvent de Litere și profesor de liceu, fragilizat de lecturile idealiste, dar capabil să facă față unei bătăi de cartier. Mitică își iubea țara cu acea sinceritate care te duce la moarte, așa că, atunci cînd a fost chemat la oaste, a lăsat baltă gloria literară și s-a prezentat la regiment.
Regimentul 38 Infanterie a fost trimis în Dobrogea. După pierderea aliniamentului Turtucaia-Silistra-Bazargic, trupele române s-au repliat pe linia Canlia – Lipnița – Negru Vodă – Lacul Mangalia – țărmul Mării Negre. Luptele pentru apărarea Dobrogei au fost grele. Mitică a luat parte la multele înfrîngeri și la cele cîteva victorii care au permis retrageri onorabile. Pe aliniamentul Cobadin-Topraisar-Tuzla, cel ce urma să devină marele critic Perpessicius era să nu mai devină. Un glonț cu fragmentare îl nimerește în brațul drept și îi zdrobește cotul. Rănitul e evacuat de pe front și transportat cu căruța dintr-un spital în altul, spre nordul țării. Medic după medic cer amputarea brațului, dar Mitică se opune, înfricoșat de perspectiva scrisului cu stînga. În cele din urmă, la Botoșani, medicul parizian Dufrèche, din Misiunea Franceză, îi salvează mîna. Nu-i taie decît cotul și-i păstrează restul, dar perspectiva scrisului cu dreapta e pierdută. Mitică e nevoit să se recunoască invalid și, răvășit de durere literară, își ia pseudonimul Perpessicius, adică, într-o traducere largă, „Cel deprins cu suferința”.
Perpessicius a supraviețuit și rănii, și războiului, cu demnitate și modestie, singura lui referire la acest episod fiind un volum de versuri, atît de modest încît l-a determinat pe autor să uite poezia și să se apuce de critică, istoriografie literară și folclor.
2.066 de vizualizări
