Neagoe Basarab a lăsat altora luptele cu turcii, cu ungurii, cu polonezii şi cu boierii credincioşi. Domnia lui a fost liniştită, necunoscînd plăcerile trădării, capcanei, vicleşugului ori uzurpării. Neagoe a fost băiat citit, în special după moarte – dacă e să ne referim la Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie. Cunoştea latina, greaca şi slavona, şi mult timp s-a întrebat la ce-i foloseşte asta, cîtă vreme boierii analfabeţi de la curte vorbeau doar versiunea porno a limbii valahe.
Ca să ştie o treabă, Neagoe Basarab a închinat ţara turcilor încă din prima zi de mandat. În viziunea lui diplomatică, birul a fost şi a rămas cel mai bun tratat de pace cu Poarta. Cu ungurii a încheiat o alianţă consolidată cu grîne şi oi, iar pe Ştefan al IV-lea al Moldovei l-a pacificat cu vin de Drăgăşani. Fără tragere de inimă, a trimis ambasadori la Vatican în ideea unei coaliţii antiotomane, de care toată lumea vorbea ironic, ca despre perpetuum mobile.
În timp ce mima preocupări diplomatice şi militare, Neagoe Basarab umbla, de fapt, pe Argeş în jos, pe un mal frumos. Însoţit de nouă meşteri mari, calfe şi zidari, cu Manole zece, care-i şi întrece, domnul s-a apucat de zidirea Mănăstirii Argeşului. Construcţia a fost încredinţată fără licitaţie lui Manole, un fel de rege al asfaltului mănăstiresc, bazat mai mult pe chirpici şi pe credinţa că nimic nu se poate prăbuşi dacă-i pui în vîrf o cruce. Ei bine, ploile năprăznice din anii 1512-1521 au transformat de mai multe ori turlele în lut. Pînă să audă şi el că există cărămizi, meşterul a umflat de mai multe ori bugetul. La final, după ce Neagoe Basarab a aflat costurile, Manole a fost zburat din proiect cu tot cu zidari, faza necăzîndu-le bine deloc.
Cine a fost atunci Negru Vodă? Păi, din două una: ori gena cumană a Basarabilor i-a pus culoare în obraji, ori, pur şi simplu, Neagoe umbla negru de supărare.
