Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Petreceri studențești

Zoom Petreceri studențești

Comunismul românesc a fost nașpa, chinuitor și nesfîrșit, dar asta nu i-a împiedicat pe oameni să se bucure de viață. Dacă ești tînăr și îți zumzăie prin vintre hormonii, iar în celulele nervoase bubuie ideile crețe, e bine. Nu a fost și nu va fi altfel. Dacă măcar undeva e o geană de lumină, te simți liber ca păsările cerului. Chiar și la facultate. Dacă aveai norocul să dai de asistenți mișto, aia era libertate. Și eu am avut noroc, oho! Unde mai pui că aveam și niște prieteni cu care băteam cenaclurile, discotecile, restaurantele și care organizau niște petreceri di granda. Nu contează că se lăsa la sfîrșit cu scandal și cu dureri de cap. Important e că, pînă să ne-mbătăm ca porcii, eram liberi (ca păsările cerului? oare nu cumva mă repet?).

Țin minte o petrecere de pomină, la care m-am îndrăgostit, dar și care s-a lăsat cu niște mici contre. Cred că era iarna lui ’74 spre ’75 și Magda Teodorescu, care avea un apartament mărișor, de trei-patru camere, lîngă cimitirul Bellu, ne-a făcut invitațiile. M-am pregătit cum se cuvine, două sticle de vin, două pachete de țigări Snagov (încă nu le puseseră filtru de hîrtie igienică), fular și chef de petrecere.

Cum am ajuns, am dat cu ochii de colegii care deja trecuseră la trăscăneală. Magnetofonul mergea, iar sandvișurile și salatele astupau foamea generală. Printre noi era și asistentul M.M., care se făcuse remarcat la altă dată prin pipăielile cu care testa băieții. OK, mi-am zis și am trecut imediat la dans. Era printre invitați și o fată înaltă, blondă și mioapă ca o cîrtiță. Pe ea mi s-a pus pata și am trecut la atac. Așa că nu am mai avut ochi pentru altceva și altcineva. Norocul meu. Bălăioara tocmai ce se despărțise de un iubit celebru.

Dar nu despre o poveste de dragoste am să vă vorbesc azi. Ci despre beția cu încurcături. Ritmul petrecerii a crescut repede. Lumina s-a făcut mică. Nights in White Satin duduia. La un moment dat, intră în bucătărie un coleg care ne spune pe un ton ridicat, în timp ce-și rotea ochii în cap și pumnii în aer:

– Bă, io pe ăsta îl bat. Mă urmărește de o oră, îmi vîră mîna-n pantaloni, lugu-lugu.

Magda, gazda, a făcut ochii mari:

– Imposibil! Imposibil! E un om extraordinar, e o somitate și e și căsătorit.

Ne-am uitat unii la alții. Noi știam mai bine. Toți băieții s-au unit în cuget și simțiri să ne protejăm masculinitatea vînată. Cînd colo, M.M. dispăruse. Ne-am uitat unul la altul și am rîs.

– Oare n-o fi la baie?

Nu era. Dar, exact în clipa aia (era două noaptea), colega mea Olga (o fată masivă, dar veșnic voioasă și cu niște ochi verzi extraordinari) s-a făcut albă l-a față, s-a îndoit de mijloc și a început să borască. Ei bine, dacă ai nițel alcool în cap, nu e chiar grav. Dar covoarele? Dar canapelele? Era acolo și poetul Dinu Flămând, care, cu o știință a vieții net superioară, s-a repezit și a făcut cu ambele palme un căuș pentru noul venit.

Am căscat ochii. Poetul avea, deja, în ochii noștri, alură de erou.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale