Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Piața Universității ‘90 – leagăn al luptei de clasă (episod final)

Zoom Piața Universității ‘90 – leagăn al luptei de clasă (episod final)

Fapte din plin, interpretări la minimum. E ceea ce am prezentat în cel dintîi episod dedicat așa-zisei lupte de clasă din Piața Universității.

Fapt este acela că, în ultimele mari manifestații din Piață, cele din anii 2012 și 2013, participanții s-au polarizat social în mod cvasi-instinctiv, în două facțiuni diferite, pe cele două trotuare opuse: în zona Inter-TNB, „oameni mai simpli” (cum se autocaracterizează în interviurile pe care mi le-au acordat), microbiști, „anteniști” și „oteviști”, gălăgioși și radicali; vizavi, la Fîntîna Arhitecturii, studențime și intelectualitate boemă, ONG-iști, lume „bună”, cool și trendy, „oameni frumoși” cu mesaje „deștepte” scrise pe A4-uri pentru a fi preluate pe smartphone. Adică, monșer, ne respectăm: luptăm pentru democrație și drepturile omului, dar nu ne amestecăm cu plebea, da? (Dar deja asta e interpretare și – pardon! – am promis să las faptele să vorbească de la sine.)

Fapt este că existau atari tensiuni sociale, fie și latente, chiar și în Golania din 1990; microfisuri mai greu sesizabile aceluia care privește ansamblul mozaicat și clocotitor al manifestației, caracterizabil mai degrabă prin comuniune și armonizare „totală” (tipică, să zicem, marilor sărbători rituale care implică cîte o ditamai colectivitatea).

În primele zile ale manifestației (22-25 aprilie), protestatarii (dintre care mulți revoluționari decembriști sau urmași ai eroilor „de la Baricadă”) s-au grupat în zona Inter, unde au ridicat o tribună. De aici se adresau mulțimii la megafon lideri ai revoluționarilor (Dumitru Dincă și Nica Leon) sau ai foștilor deținuți politic (Octav Rădulescu).

Momentul de inflexiune din seara de 25 aprilie, cunoscut ca „deschiderea Balconului”, deplasează polul revoltei, marcînd astfel definitiv soarta acesteia. Bucureștenii care vin în număr-record o fac nu doar împotriva lui Ion Iliescu, care tocmai îi jignise pe protestatari, numindu-i golani, ci și pentru că manifestația capătă o față prestigioasă și credibilă, prin venirea la „amvonul” ei (supraînălțat) a unor lideri de opinie recunoscuți, mulți dintre ei de certă anvergură intelectuală (Paler, Liiceanu, Blandiana, precum și alții care aveau să constituie mai apoi exclusivistul club autointitulat „societate civilă”).

Liderii de pînă atunci ai revoltei, oamenii megafonului și ai tribunei „de jos”, incomozi și vocali, permanent șicanați de poliție, sînt prezenți în continuare printre vorbitorii „de sus”, dar rolul lor se diminuează treptat. Piața își pierde radicalismul și intransigența „iacobină” a începuturilor și capătă, în schimb, urbanitate, umor „pontos”, bucureștenesc și un anumit spirit bonom, de sorginte universitară (dacă intelectuală e prea mult spus). Pe măsură ce bucureștenii se adună tot mai numeroși, punînd stăpînire pe acest spațiu pe care îl resimt ca al lor, spiritul de nonviolență și de încredere cîștigă, de asemenea, teren.

Se atinge momentul psihologic în care piața, ireversibil ocupată, devine spațiu pietonal, în care Piața Universității devine Piața tout court. Unul dintre protestatarii activi, printre altele și grevist al foamei, Ioan Roșca, arhivînd online articole de presă din perioada Golaniei, glosează cu o oarecare amărăciune momentul acestei subtile balansări a polilor de influență ca o „confiscare a Pieței Universității”. Așadar, la patru luni după o revoluție confiscată (de către „emanația” ei, Frontul Salvării Naționale), am avea parte de o manifestație-maraton confiscată (de către „emanația” acesteia, cum îi cataloghează Ioan Roșca pe cei din „elita civică”). Interpretare, da, dar bazată pe fapte. Trăite.

Fapt: FSN și candidatul său, Ion Iliescu, cîștigă covîrșitor alegerile din 20 mai. Fapt: marile asociații organizatoare se retrag din Piață, ca și majoritatea manifestanților, dezamăgiți. Fapt: studenții intră în sesiune. Fapt: de la o zi la alta, numărul manifestanților scade, în timp ce cantitatea de gunoaie din preajmă crește. Fapt: ultimii rezistenți sînt evacuați de Poliție în dimineața de 13 iunie. Fapt: intervenția minerilor succede violențelor din 13 iunie de la IGP și Televiziune. Fapt: în momentul pătrunderii minerilor în Piața Universității, în 14 iunie, manifestația era de mult încheiată.

Cu toate acestea, la 25 de ani de atunci, interpretarea evenimentelor din aprilie-iunie 1990, în opinia publică predominantă, se face în termeni antagonici: minerii i-au bătut pe studenți, Mineriada a înfrînt Golaniada, proletariatul (tiranic și subpămîntean) a zdrobit intelectualitatea (progresistă și luminată).

Fapt: detașamentele minerești au lovit și (foști) manifestanți și au devastat Universitatea (văzută probabil de aceștia ca loc simbolic și originar al răului). În mod exemplar, l-au brutalizat pe liderul Ligii Studenților, Marian Munteanu. Fapt: de asemenea, au fost agresați și numeroși bucureșteni care nu au participat la manifestație, dar care s-au nimerit, în zilele de 14 și 15, în calea mînuitorilor de răngi.

Cine vorbește de o luptă de clasă interpretează aceleași fapte, dar dintr-o perspectivă specială. Din această perspectivă, e foarte vizibilă, de pildă, lozinca „Moarte intelectualilor!”, apărută endemic în timpul marșului „punitiv” al muncitorilor de la IMGB, din 13 iunie, ajunul Mineriadei propriu-zise. Din această perspectivă, intelectualitatea și proletariatul ar fi clase antagonice, ceea ce e destul de… hai să zicem, original! Din această perspectivă, se pot vedea evenimentele, din 1989 pînă în zilele noastre, trecînd prin clocotitorul ’90, ca o suită de înfrîngeri ale proletariatului în fața unei drepte abile și manipulatoare, reprezentată de cărturarii din Balconul Universității, de partidele istorice. Iunie ‘90 ar fi, conform acestui plot, o victorie de etapă a minerilor, o trișerie brutală și antidemocratică, răzbunată, la scara destinului istoric, de închiderea minelor și de pedepsirea providențială a „băieților răi”.

Pentru a interpreta mai cu acuitate istoria, e util să precizăm, tot ca fapt indiscutabil (dar prea puțin detectabil azi prin paralaxa timpului), că în componența socială a grupului de protestatari se înregistrează mulți muncitori și membri ai unei categorii de tranziție, extrem de dinamice (ingineri, subingineri, tehnicieni, seraliști, tineri căzuți la facultate și încadrați în cîmpul muncii temporar etc.). Mărturia lor încă așteaptă să fie luată în seamă.

Cine vorbește de luptă de clasă în Piața Universității ’90, deopotrivă reprezentanți ai GDS-ului și CriticAtac-ului, interpretează poate prea simplist sloganul-șlagăr (ca să fac o figură etimologică) al manifestației: „Jos comunismul!”. Ce se înțelegea atunci prin comunism? Avem voie să punem azi această întrebare? Putem chestiona un subiect tabu la nivel de politică statală? Putem cuteza a spune că fiecare dintre cei 30.000 de manifestanți (cîți s-au înregistrat în seara de 25 aprilie ’90) își avea propria interpretare?

Azi tindem să le reproșăm protestatarilor de modă nouă, autonomi, altermondialiști, atașați de mișcările de tip Occupy sau Anonymous, faptul că nu au un program coerent, unitar, închegat ideologic, că au drept țintă doar contestarea nudă, fronda cheală, anarhia chioară. Și dacă ei, de fapt, au o platformă la fel de consistentă ca a veteranilor din Piața Universității ’90? E o întrebare pe care să ne-o tot punem în următorul sfert de veac.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Perinitza

    16 iulie 2024

    Îmi pun urechea la pămînt. Simt vina: aud cum se scumpește motorina. Un domn mi-așază, în genunchi, batista. Îmi vine să îl strig pe Burebista, că perinița el a inventat-o […]

  • Coaliția Nicu și Roboțel

    15 iulie 2024

    O nouă dihanie politică își ascute ghearele, gata să înșface România de beregată: tandemul Ciucă-Iohannis. Fioros prin ambiție, comic prin aerul de desen animat. Iohannis l-a luat pe Ciucă la […]

  • O, torna, torna, fratre

    9 iulie 2024

    O, torna, torna, fratre, întoarce-te din moarte, că maica o să-ți simtă-adierea de departe și-n frigul bănuielii o să-și sfîșie șalul, văzîndu-mă călare și-n locul tău doar calul. O, torna, […]

  • Pe culmile nerușinării

    8 iulie 2024

    Nici de data asta, la fel ca în multe alte dăți, nu vor fi dezbateri. N-au fost la prezidențialele trecute, n-au fost la europarlamentare, n-au fost la locale, la Primăria […]

  • În Bucovina nu mai cîntă cucu’

    2 iulie 2024

    Rusia-i moartă-n filmele rusești din care au zburat pe veci cocorii. În gara pentru doi nu mai găsești șine de zahăr candel, iluzorii. Că-n Marea de Azov două hamsii au […]

Editoriale
  • Perinitza

    16 iulie 2024

    Îmi pun urechea la pămînt. Simt vina: aud cum se scumpește motorina. Un domn mi-așază, în genunchi, batista. Îmi vine să îl strig pe Burebista, că perinița el a inventat-o […]

  • Coaliția Nicu și Roboțel

    15 iulie 2024

    O nouă dihanie politică își ascute ghearele, gata să înșface România de beregată: tandemul Ciucă-Iohannis. Fioros prin ambiție, comic prin aerul de desen animat. Iohannis l-a luat pe Ciucă la […]

  • O, torna, torna, fratre

    9 iulie 2024

    O, torna, torna, fratre, întoarce-te din moarte, că maica o să-ți simtă-adierea de departe și-n frigul bănuielii o să-și sfîșie șalul, văzîndu-mă călare și-n locul tău doar calul. O, torna, […]

  • Pe culmile nerușinării

    8 iulie 2024

    Nici de data asta, la fel ca în multe alte dăți, nu vor fi dezbateri. N-au fost la prezidențialele trecute, n-au fost la europarlamentare, n-au fost la locale, la Primăria […]

  • În Bucovina nu mai cîntă cucu’

    2 iulie 2024

    Rusia-i moartă-n filmele rusești din care au zburat pe veci cocorii. În gara pentru doi nu mai găsești șine de zahăr candel, iluzorii. Că-n Marea de Azov două hamsii au […]

  • Temutul trib al vînătorilor-culegători

    1 iulie 2024

    Echipa de hăitași organizată de Florian Coldea acționează în codru, în zona furtului de la stat. Vînează infractori bogați, mulți dintre ei îmbogățiți ca urmare a relațiilor cu SRI. Ani […]

bijuterii argint