Se dă un caz: poluarea din București, pentru care există deja un surplus de cauze posibile. Favorite pentru a intra în finală sunt însă două dintre ele: traficul aglomerat și arderile ilegale din jurul Capitalei. Unii interpreți ai fenomenului ideologic asociază fiecare dintre acest două cauze cu o schemă de sensibilități politice. Dacă ești de stânga, tinzi să spui că de vină pentru poluare e traficul aglomerat, mașinile care blochează în fiecare zi orașul din cauză că bucureștenii din clasa mijlocie se-ncolonează spre Pipera dimineața și spre cartiere seara. Corporatiștii neoliberali, în schimb, pentru că nu suportă să se uite-n oglindă, găsesc că marii vinovați sunt țăranii care ard deșeuri pe câmp. Așa se face că tema poluării, în loc să fie o problemă practică de evitare a particulelor care ne omoară, se transformă tot într-un război de strategii mari, în care orice gest mărunt face parte dintr-un aparat complex de interpretare a lumii. Dacă dai vina pe trafic, îi urăști pe bogați. Dacă dai vina pe arderile ilegale, îți deghizezi rasismul și clasismul într-o preocupare ipocrită pentru calitatea aerului.
Doar că viziunea asta are o mare problemă. Pentru că acuzarea arderilor ilegale e un fenomen rasist și clasist doar dacă îl vedem în zona argumentelor, al discuțiilor pure, care încearcă să reducă toată complexitatea vieții la un singur vinovat. Arderile ilegale sunt clasiste doar în dezbaterile de idei, în acel univers paralel în care oamenii discută ce discută, iar apoi, ca dovadă că au ajuns la o concluzie, merg la culcare. În practică, arderile ilegale sunt o cauză verosimilă a poluării și, ilegale fiind, trebuie stopate. Contează mai puțin că unii vor să racoleze argumentul ăsta într-o armată care să lupte, pe hârtie, pentru binele absolut.
Și ideea că traficul ar fi marele vinovat pentru poluare are nevoie de unele nuanțe. Poluează în principal mașinile vechi și ieftine. Dacă s-ar băga o taxă pe mașinile care poluează, tot săracii ar avea de suferit. Evident, soluția nu e o astfel de taxă, ci transportul public, care nu doar că nu există, dar e fizic imposibil în multe cartiere noi ale Bucureștiului, în care abia ai loc să intri cu bicicleta. Iar aici intervin din nou dezbaterile de idei și schema mare a argumentelor despre bine și rău. Pentru că, după o pleiadă de primari social-democrați care au dat autorizație pentru câte cinci blocuri ridicate în bătătura unei case, tot un politician de dreapta a venit să se asigure că mai avem loc și de grădinițe, nu doar de livinguri și dormitoare. Uneori, distincția asta rudimentară între stânga și dreapta există doar pentru că vrem noi să trăim într-un univers despre care am citit în cărți. Tabere care se reconfigurează mereu, la fel ca și ideologiile din spatele lor.
