Au fost odată doi prieteni, că dacă n-ar fi fost, nu s-ar povesti acum atît de detaliat în presă, respectiv atît de agramat în declarațiile din arest. Destul să spunem că, în ciuda propagandei, ei nu s-au lăsat dezbinați. “Tu ești ungur, eu sînt român, deci hai să nu ne certăm ca fraierii pe Transilvania. E mult mai bine să trăim în armonie. Să fim prieteni. Și să vindem droguri prin barurile din Oradea.”
E drept, sună mult mai balcanic “Hai să ne înțelegem noi doi ca să-i putem urî în liniște pe țigani”, dar rasismul e un lucru rău. Mai bine faci trafic de stupefiante decît să faci vreo remarcă rasistă și xenofobă. Măcar prima dă impresia că lucrezi sub aripa protectoare a Codului Muncii.
Din păcate, unde e vorba de muncă, e vorba și de bani. Mai exact, de bani lipsă, că vorbim totuși de muncă în România. Cît? Nu mult. Vreo 7.000 de lei. Cine i-a furat? Hai să nu ne mai complicăm, în contextul ăsta multietnic avem doar două posibilități: 1) sigur i-a furat hoțul ăla de român, pentru că asta fac românii sau 2) sigur i-a furat românul, pentru că românii au furat și Transilvania de la unguri.
În final, fiecare dintre ei a încercat să rezolve disputa într-un mod tradițional: s-au certat și unul dintre ei s-a dus la Zamolxe să-și expună cazul. Și celălalt? Și-a învelit prietenul într-un covor, și-a făcut planuri să-l tranșeze și, cînd a venit Poliția, a recunoscut tot, dovadă că și ungurii sînt tot un fel de români. Încep prin a face treabă bună, dar, în final, strică tot, fiind la fel de guralivi ca și primii.
Tareeee !
In concluzie nu faceti nici un fel de afaceri cu ungurii! Argument : articolul de mai sus si „Miorita”!