Din 1940 și pînă în 1944, Lucrețiu Pătrășcanu a stat mai mult prin lagăre de muncă și închisori. L-au întemnițat cînd legionarii, cînd Siguranța statului, cînd Antonescu. Rezerva lui de fanatism l-a ținut însă drept în fața tovarășilor condamnați politic și se zice că e singurul stalinist român care nu s-a aplecat după săpun.
În 1944, cînd devenise clar că leninismul urma să-și desfășoare tancurile peste popoarele Europei de Est, Pătrășcanu a fost contactat de mareșalul Curții Regale și invitat să reprezinte PCdR la complotul patriotic împotriva lui Antonescu. La negocierile cu partidele istorice, PNL și PNȚ, Pătrășcanu e mandatat să vorbească în numele PCdR, dar numai asistat de Emil Bodnăraș, care obișnuia să care după el, la vedere, un Tokarev cu magazie de opt cartușe.
Pe 23 august, a fost desemnat copywriter al loviturii de stat, el compunînd atît textul citit de regele Mihai la radio, cît și reclama care l-a precedat, aia cu „Lăsați aparatele deschise, urmează un comunicat important pentru țară!“. După arestarea celor doi Antonești, Pătrășcanu intră în Guvernul Sănătescu, apoi merge la Moscova ca să semneze armistițiul cu URSS și să-l îmbuneze cît de cît pe Vîșinski. Planurile sovietice în legătură cu România arătau ca marea invazie mongolă din 1240. Prăpădul făcut de armata română dincolo de Nistru avea planificată o reciprocitate de o mie la unu. Dar Pătrășcanu a folosit linia tovărășească a Cominternului și a reușit să obțină o reducere de 10-20%.
Ca ministru al Justiției în Guvernul Petru Groza, Pătrășcanu a înființat tribunalele poporului și a lansat teroarea proceselor staliniste asupra întregii elite politice, militare, intelectuale, popești, burgheze și țărănești. O bună parte din crimele regimului comunist s-au săvîrșit la îndemnul și sub conducerea intelectualului cu doctorat la Leipzig Lucrețiu Pătrășcanu.
Acest zel ieșit din comun îi pune în umbră pe criminalii de vocație din jurul lui. Ana Pauker, Gheorghiu-Dej, Vasile Luca, Teohari Georgescu și Alexandru Drăghici încep, așadar, să-i sape groapa cu mijloacele de atunci: filaje, denunțuri, corupere de martori, consemnarea opiniilor personale. Spre ghinionul lui, Pătrășcanu se scapă iar pe tema națională cu ocazia unui discurs ținut în fața studenților greviști din Cluj, în 1946. Celebra frază „Înainte de a fi comunist, sînt român“ îi pune la punct o splendoare de coșciug, fiind considerată principala dovadă că vechile bănuieli de sabotor al internaționalismului comunist s-au adeverit. În realitate, Pătrășcanu a zis „Sînt comunist pentru că sînt român“, dar în întunericul camerei de interogatoriu n-a mai contat.
În 1948 a fost acuzat de naționalism burghez, deviaționism și șovinism politic și arestat. În șase ani de anchete, unele încheiate cu bătaie în toată regula, Pătrășcanu a avut ocazia să întrezărească o fărîmă din tratamentul pe care l-a consacrat el burghezo-moșierimii, miniștrilor liberali și țărăniști, preoților, țăranilor mijlocași, generalilor, intelectualilor de dreapta și tuturor celorlalți dușmani ai poporului. Multă vreme, Gheorghiu-Dej n-a știut ce să facă cu el, dar cînd a înțeles că nu-i mai poate da drumul după cîte i-a făcut, l-a executat. Lucrețiu Pătrășcanu a fost împușcat în 1954, la Jilava, cu un glonț care purta cu el tot ridicolul adevărurilor eterne.
