Între 1521 și 1529, pe tronul Valahiei urcă și coboară de mai multe ori Radu de la Afumați. Ultima dată coboară ceva mai mult, pînă la doi metri sub pămînt, acolo unde colaboratorii săi au ținut să îngroape disputele din jurul domniei. În cele patru mandate ale sale, Radu de la Afumați a purtat douăzeci de bătălii. Despre prima, dusă împotriva lui Mehmed beg, pașa de Nicopole, nu se știu amănunte, fiindcă au rămas puțini supraviețuitori. Mehmed beg însă a dat bir cu fugiții, rămînînd ca noul domn, Radu de la Afumați, să dea bir turcilor. Peste două luni au loc bătăliile 2, 3 și 4. Mehmed vine cu ultima generație de ieniceri.
Pe lîngă ei, oștenii lui Radu de la Afumați par depășiți moral, deși ei nu pot fi depășiți și fizic, atunci cînd o iau la fugă spre Transilvania. Aici, Radu primește asistență tehnică de la ardeleni și revine în Valahia. Mehmed beg își exprimă ideile politice cu ocazia bătăliilor 5, 6 și 7. După lupta de la Grumazi, încheiată cu victoria românilor, turcul ia o pauză de realimentare și se arată iar la frontieră. Urmează ciocnirile de la Gherghița, București și Slatina, toate cu avarii grave pentru Mehmed. Radu obține trei victorii, dar nu poate sărbători fiindcă nu mai are cu cine. Are loc a doua retragere spre Transilvania și se face al doilea plin cu mercenari maghiari. Radu de la Afumați îl bate pe Mehmed beg la Rucăr și la Didrich. Degeaba. O lună mai tîrziu e silit să învingă un pretendent la tron, apoi să piardă bătălia de la București, împotriva unei alianțe turco-boierești. Pînă să fie decapitat de apropiați la Mănăstirea Cetățuia, Radu de la Afumați n-are astîmpăr. Tot revine pe tron, pleacă, dă bătălii, uneltește cu turcii, conspiră cu boierii, vinde cetăți, cumpără armate, învinge și este înfrînt. E animat de vechea zicală: pierzi, cîștigi, domnitor te numești.
