Am avut mereu o relație dificilă cu banii. Ei veneau după mine, dar eu nu-i voiam. În timp ce lumea încearcă să fac rost de sume tot mai mari, eu nu știam cum să scap de valutele care intrau peste mine în casă. Am fost un oropsit al banilor. O vreme n-am putut să respir din cauza lor, deoarece îmi ocupau toată garsoniera confort 3 unde încercam să-mi pierd urmă după o vânătoare eșuată de urși pe vârfurile pleșuve ale Carpaților. Le-am zis banilor: Nu de voi am nevoie, ci de o identitate nouă, care să mă pună la adăpost de temutele omnivore cu blana brună.
Într-o zi, am decis să scap de bani. Nu suportam să-i mai văd. Pe mine opulența mă scârbește. Luxul îmi provoacă silă și mi se pare că nu pot să mănânc dintr-o farfurie dacă nu e dintr-un material prost și puțin ciobită.
Am luat deci toți banii care-mi umpluseră fără voia mea casa și m-am dus să-mi cumpăr o mașină. Pe cea mai scumpă.
– Vreau cea mai luxoasă Dacie 1310 pe care-o aveți la vânzare, i-am zis dealer-ului de la cimitirul de mașini, cu aerul că pentru mine banii nu-s o problemă decât în sensul că am prea mulți.
Dealer-ul s-a uitat la banii cu care venisem și pe care-i afișam ostentativ, ca să vadă cu cine are de-a face.
– Domnule Popescu…
– Domnul Popescu e Călin Popescu Tăriceanu. Mie spune-mi Cristi.
– Cristi, n-o să poți plăti mașina cu monede de 10 bani.
– De ce? Banii mei nu-s buni? Asta e discriminare. Tiranie și discriminare. Parcă am fi pe vremea lui Ceaușescu, fie-i țărâna ușoară, că a făcut multe pentru țara asta.
– Sunt buni, dar ne va lua o veșnicie să-i numărăm.
– Și? Te grăbești undeva? l-am încuiat eu de colo.
Dealer-ul de mașini uzate a început să numere banii. Trei ore mai târziu, a pus ultima monedă în grămăjoara cu monede numărate și mi-a zis, ridicând din umeri:
– Îmi pare rău, dar nu vă ajung banii.
– Cum să n-ajungă?
– Așa bine. Acoperă doar jumătate din prețul mașinii. Dacă vreți, vă vând o caroserie de Dacie, ca să faceți o casă pentru câine.
– Nu-mi trebuie. Mie nu-mi plac câinii. Pe câinele meu îl pun să doarmă afară, și vara, și iarna.
Așa se face că m-am întors acasă cu toți sacii de monede. Se pare că ăsta e blestemul meu. Să mă caute banii, să vină peste mine și să nu pot scăpa de ei. Când alții plâng după bani, eu n-am loc în casă din cauza lor.
2.024 de vizualizări
