Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Rîdem, glumim, dar nu părăsim incinta pentru că filmul este excelent

Zoom Rîdem, glumim, dar nu părăsim incinta pentru că filmul este excelent

Lăsați orice speranță de film Marvel, voi cei ce intrați aici. Departe de-a fi croit pe dimensiunile de aur ale consumerismului decerebrat, Joker are demența de-a merge într-o direcție personală, profund umană și mult, mult mai interesantă decît au fost vreodată clovnii ăia colorați din turma Disney.

Arthur Fleck are o viață infectă: un job de pe urma căruia mănîncă un codru de bătaie, o mamă paradită a cărei grijă trebuie s-o aibă, un apartament janghinos și pentru nostalgicii cei mai proletari, asta ca să nu mai adăugăm creierii ferfeniță inechitățile care își arată colții la fiecare pas și sărăkia care-și plimbă nădragii peticiți prin cadru ca un domn stăpînitor.

Nu e nici un efort pulsînd de patetism vulgar în alcătuirea realității lui Fleck. E doar un simplu și onest “Asta e și alta nu-i”. Dezolarea interioară și cea exterioară par să fi fost acolo dintotdeauna, e în firea lucrurilor să fie așa, ar fi de-a dreptul incredibil și absurd să fie altfel. Și totuși, personajul rezistă. Îndură. Și, cînd greul atinge pragul critic, rîde. Un rîs chinuit și chinuitor, înduioșător și înfricoșător în aceeași măsură, pentru că vine din străfundurile disperării și, în locul eliberării, aduce doar durere și suferință.

Am insistat poate prea mult pe naturalețea cu care filmul știe să-și zugrăvească universul și să-și depene povestea, dar n-am făcut-o degeaba. N-am mai văzut o asemenea măiestrie în ton și abordare de la Green Book încoace, iar pînă la Green Book am avut de traversat un deșert lunguieț. Nu chiar ca Moise, dar prea destul pentru cineva cu Internet și GPS pe mobil.

Și, dacă tot aminteam de realitate, merită să adaug, iar voi să savurați, măiestria regizorală cu care filmul cumpănește iluzia și adevărul în care trăiește viitorul Joker. Fără să facă paradă de talentul de narator vizual din care izvorăște, filmul sugerează, păcălește sau, în momentele sale de vîrf, dansează învăluit în ambiguitate. Întîi remarci niște replici, apoi o scenă, urmează, poate, un fir narativ dintr-o țesătură complicată și, în final,  după o îndelungată chibzuință, poate întreg filmul. “A fost sau n-a fost?” stăruie în minte și îmbie la meditație adîncă, așa cum doar un mister fascinant poate s-o facă.

S-a comentat îndelung că Joaquin Phoenix s-a legat la cap fără să îl doară cu Joker, pentru că pare imposibil să te bați tu, biet muritor, cu rolul poleit și de calitatea interpretării, și de calitatea de James Dean dobîndită de Heath Ledger. Pe de altă parte, e plină lumea de zei care au picat în uitare. Joker-ul lui Phoenix e viu, e profund, e gîndit mult și structurat la milimetru, și mi-ar fi greu să spun că există măcar o fracțiune de secundă în care am văzut pe ecran actorul și nu personajul. Și asta în condițiile în care filmul gravitează în jurul lui și nu-l scapă din ochi, spre deosebire de creația lui Nolan, unde Joker putea belferi liniștit secvențe de-a rîndul, ecranul fiind ocupat de dubiosul ăla care se crede șobolan cu aripi.

Și mai e o diferență, imensă, între cele două filme. Dacă Nolan își păstra povestea într-un palier relativ superficial, Todd Phillips se duce cu tupeu în străfundurile dramei umane. Joker nu e un film despre antagoniști de mucava și chiloțari justițiari. E un studiu despre metamorfoza petrecută în menghina dramei, legată, vag tangențial, de un antagonist celebru.

Joker. R.: Todd Phillips. Cu: Joaquin Phoenix, Robert De Niro.

 

1 comentariu

  1. #1

    Să ieși de la film că ce? Dar și să stai nu e ca și cum ai valida filmul. Joaquin Phoenix e bun (are roluri muult mai bune) și Robert de Niro a îmbătrânit urât. Până la urmă ce-i așa de wow, mai ales că presimt un sequel la care n-o să mai iasă nimeni, pentru că n-o să intre nimeni.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Dragi cetățeni români!

    3 decembrie 2019

    Klaus Iohannis nu-i chiar nepotul feldmareșalului Mackensen, dar cu siguranță cîțiva uncheși de-ai săi au bătut pas de defilare pe Calea Victoriei în 1916, cînd nemții au intrat ca-n brînză […]

  • România normală

    3 decembrie 2019

    Nimeni nu știe cum arată România Normală, cu atît mai puțin noul președinte Iohannis, care a apărat acest slogan cu fălcile încleștate, ca și cum s-ar fi temut să nu […]

  • Ruleta românească

    3 decembrie 2019

    Rar a fost dat României să vadă sinucigași mai talentați decât cei din Guvernul Orban. Ar fi, poate, un spectacol simpatic dacă nu i-ar afecta pe deja din ce în […]

  • Rușinea de a fi stîngist

    26 noiembrie 2019

    Datorită mamuților cu păr, cu burtă sau cu chelie din PSD, intelighenția românească de stînga, rușinată, se dopează cu praful marxismului prin cafenele obscure sau prin facultățile de Filosofie, așteptînd […]

  • Țară, țară, vrem președinte!

    26 noiembrie 2019

    Klaus Iohannis și-a anunțat candidatura la președinția României, pentru un al doilea mandat, în iunie 2018, cu aproape un an și jumătate înainte de alegerile prezidențiale. De atunci, KWI așteaptă […]