Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Rîdem, glumim, dar nu părăsim incinta pentru că filmul este excelent

Zoom Rîdem, glumim, dar nu părăsim incinta pentru că filmul este excelent

Lăsați orice speranță de film Marvel, voi cei ce intrați aici. Departe de-a fi croit pe dimensiunile de aur ale consumerismului decerebrat, Joker are demența de-a merge într-o direcție personală, profund umană și mult, mult mai interesantă decît au fost vreodată clovnii ăia colorați din turma Disney.

Arthur Fleck are o viață infectă: un job de pe urma căruia mănîncă un codru de bătaie, o mamă paradită a cărei grijă trebuie s-o aibă, un apartament janghinos și pentru nostalgicii cei mai proletari, asta ca să nu mai adăugăm creierii ferfeniță inechitățile care își arată colții la fiecare pas și sărăkia care-și plimbă nădragii peticiți prin cadru ca un domn stăpînitor.

Nu e nici un efort pulsînd de patetism vulgar în alcătuirea realității lui Fleck. E doar un simplu și onest “Asta e și alta nu-i”. Dezolarea interioară și cea exterioară par să fi fost acolo dintotdeauna, e în firea lucrurilor să fie așa, ar fi de-a dreptul incredibil și absurd să fie altfel. Și totuși, personajul rezistă. Îndură. Și, cînd greul atinge pragul critic, rîde. Un rîs chinuit și chinuitor, înduioșător și înfricoșător în aceeași măsură, pentru că vine din străfundurile disperării și, în locul eliberării, aduce doar durere și suferință.

Am insistat poate prea mult pe naturalețea cu care filmul știe să-și zugrăvească universul și să-și depene povestea, dar n-am făcut-o degeaba. N-am mai văzut o asemenea măiestrie în ton și abordare de la Green Book încoace, iar pînă la Green Book am avut de traversat un deșert lunguieț. Nu chiar ca Moise, dar prea destul pentru cineva cu Internet și GPS pe mobil.

Și, dacă tot aminteam de realitate, merită să adaug, iar voi să savurați, măiestria regizorală cu care filmul cumpănește iluzia și adevărul în care trăiește viitorul Joker. Fără să facă paradă de talentul de narator vizual din care izvorăște, filmul sugerează, păcălește sau, în momentele sale de vîrf, dansează învăluit în ambiguitate. Întîi remarci niște replici, apoi o scenă, urmează, poate, un fir narativ dintr-o țesătură complicată și, în final,  după o îndelungată chibzuință, poate întreg filmul. “A fost sau n-a fost?” stăruie în minte și îmbie la meditație adîncă, așa cum doar un mister fascinant poate s-o facă.

S-a comentat îndelung că Joaquin Phoenix s-a legat la cap fără să îl doară cu Joker, pentru că pare imposibil să te bați tu, biet muritor, cu rolul poleit și de calitatea interpretării, și de calitatea de James Dean dobîndită de Heath Ledger. Pe de altă parte, e plină lumea de zei care au picat în uitare. Joker-ul lui Phoenix e viu, e profund, e gîndit mult și structurat la milimetru, și mi-ar fi greu să spun că există măcar o fracțiune de secundă în care am văzut pe ecran actorul și nu personajul. Și asta în condițiile în care filmul gravitează în jurul lui și nu-l scapă din ochi, spre deosebire de creația lui Nolan, unde Joker putea belferi liniștit secvențe de-a rîndul, ecranul fiind ocupat de dubiosul ăla care se crede șobolan cu aripi.

Și mai e o diferență, imensă, între cele două filme. Dacă Nolan își păstra povestea într-un palier relativ superficial, Todd Phillips se duce cu tupeu în străfundurile dramei umane. Joker nu e un film despre antagoniști de mucava și chiloțari justițiari. E un studiu despre metamorfoza petrecută în menghina dramei, legată, vag tangențial, de un antagonist celebru.

Joker. R.: Todd Phillips. Cu: Joaquin Phoenix, Robert De Niro.

 

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Secretul lui Bachus, cu Gabriel Liiceanu în rolul principal

    8 octombrie 2019

    După o lamentabilă carieră de criminal în serie, Gabriel Liiceanu se desparte de membrii Grupului pentru Dialog Social cu aerul preotului indignat că păcătoșii cărora le-a servit ultima împărtășanie se simt din […]

  • Președintele morții

    8 octombrie 2019

    Dacă ar avea aripi, Klaus Iohannis s-ar roti în văzduh deasupra tragediilor, ca un corb care adulmecă moartea. Dar n-are, așa că e nevoit să țopăie de la un accident […]

  • Uniunea Salvați USR

    8 octombrie 2019

    În plină campanie electorală pentru prezidențiale, Uniunea Salvați România s-a apucat, deja, de pregătirea alegerilor locale. Rar s-a mai văzut un partid care să le spună membrilor, simpatizanților și eventualilor […]

  • O profeție cu bucluc

    1 octombrie 2019

    Diversitatea în unitate se vede cu ochiul liber pe canalele noastre de televiziune, unde cîteva culte religioase se întrec seară de seară să ne intermedieze prin cablu o întîlnire cu […]

  • Bula calului

    1 octombrie 2019

    Prezidențialele n-au fost întotdeauna așa. În 1990 aveam de unde alege. Îl aveam pe Ion Rațiu, nepot de memorandist cu rădăcini istorice în Ardeal, milionar în lumea liberă, democrat cu […]