Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Driving Miss Shirley merită văzut, chiar dacă a luat Oscarul

Zoom Driving Miss Shirley merită văzut, chiar dacă a luat Oscarul

Marele cîștigător al Oscarului de anul ăsta probabil că a ofensat multă lume, în general lumea aia gata oricînd să se declare ofensată. Green Book nu avea “negru” în titlu, dar avea un protagonist alb, ceea ce practic înjumătățea diversitatea adusă de partenerul de ecran negru. Negru care nu e destul de negru pe cît spune societatea progresistă că ar trebui să fie, și în mod clar nu face eforturi să fie la fel de homosexual pe cît e de negru.

Dintr-un anumit punct de vedere, profund tîmpit, evident, au și oamenii ăia dreptate să se plîngă. Din 2017 încoace, Oscarul devenise oficial locul de încoronare a filmelor despre minorități rasial-sexuale în stadiu avansat de pauperitate. Moonlight a momit statuia cu povestea unui negru sărac și homosexual. The Shape of Water a făcut la fel cu o femeie de serviciu latino, surdă și care coțăia un pește. În mod normal, anul ăsta ar fi trebuit să cîștige un film despre Adam în curul gol – ultimul stadiu de sărăcie – care fugărește într-o coastă – deci are dizabilitate – șarpele în jurul pomului – deci avem minoritate sexuală și mesaj despre salvarea planetei. Sau, și mai bine, Eva, tot în curul gol de sărăcie, fugărind șarpele cu toate coastele pentru că propaganda feministă ne învață că, practic, să fii femeie e un handicap în sine.

Și nu săriți să comentați: “Dar Adam și Eva sînt albi!”. Tehnic, sînt și evrei, deci pe undeva devine acceptabil.

Dar cum un asemenea film nu a fost făcut, juriul va fi mormăit: “Ne-am săturat de echivalentul american al mizeriilor românești de festival. Hai să premiem un film mișto!”. Și n-au greșit.

Rămas temporar fără slujbă, Tony Vallelonga (Viggo Mortensen) își pune talentele de șofer, bătăuș și hoțoman descurcăreț în serviciul lui Don Shirley (Mahershala Ali), pianist genial, negru și homosexual, căruia i s-a urît cu binele și ține morțiș să facă un turneu prin Sudul profund al Americii anilor ’60. America aia încă segregată, în care “morțiș” nu e neapărat o figură de stil.

Scris parcă în ciuda celor mai negre așteptări ale unui public sătul de predică, propagandă și, în general, de încercarea de-a induce sentimentul ăla idiot de vină pentru că niște inși au făcut chestii nasoale în mileniul trecut, Green Book refuză cu talent, șarm și încăpățînare orice fel de stereotipie de gen. El are de spus o poveste frumoasă despre prietenie, așa cum se naște ea în străfundul naturii umane, unde inșii nu sînt nici albi, nici negri, nici homosexuali, nici heterosexuali, nici inculți, nici insultător de educați, ci doar ființe animate de omenie.

Pornită într-o încîntătoare atmosferă de ani ’60 amintind de talentul lui Scorsese din Goodfellas, călătoria pendulează cu grație între umor și seriozitate, fără teama de-a le combina uneori în scene care smulg hohote, dar totuși rămîn agățate în mintea privitorului, așa cum rămîn lucrurile care merită măcar cîteva mînuite de reflecție adîncă.

Dialogul, drămuit cu grija scriitorului care știe cîtă greutate are fiecare cuvînt, spune multe fără a fi, vreodată, prea mult. Nepricepuții ar crede că multitudinea de teme inserate cu subtilitate în film ar avea nevoie de hectare întregi de buruieni verbale, pe cînd Green Book preferă eleganța și grația unui bonsai.

Lipsa cuvintelor de umplutură este suplinită de mimică, de gestică, de tonul vocii și, în general, de talentul cu care protagoniștii dau viață personajelor  prinse în vraja lui Yin și Yang. Mahershala Ali a luat Oscarul grație partenerului de ecran, la fel cum Mortensen ar fi luat premiul datorită lui Ali. Luați separat, sînt buni. Puși împreună în scenă, strălucesc.

Ar mai fi multe de spus, dar, așa cum se întîmplă în cazul unui film bun, cuvintele cele mai nimerite au fost rostite deja pe ecran. Mă rezum la atît: Green Book este spumos ca o șampanie plătită de alții, sincer ca un om după o ladă de asemenea șampanie și profund ca somnul provocat de atîta alcool bun. Să mai spun că, la final, nu dă nici măcar o urmă de mahmureală? Sînteți oameni inteligenți, vă prindeți și singuri.

Green Book. R.: Peter Farrelly. Cu: Viggo Mortensen, Mahershala Ali.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Întoarcerea clasei muncitoare în paradisul capitalist

    10 septembrie 2019

    Dacă-n popor se zice că sula nu știe carte fiindcă la școală a stat tot timpul sub bancă și n-a văzut ce se scrie pe tablă, e clar că noua […]

  • Frăția lichelelor

    10 septembrie 2019

    Scaunul de la Cotroceni, scos la licitație în noiembrie, vine cu un pachet promoțional de putere neagră. Serviciile secrete sînt incluse, pot fi cumpărate practic pe nimic doar păstrîndu-li-se șefii […]

  • Petroave!

    10 septembrie 2019

    Cea mai jalnică scuză este, totdeauna, „N-am știut!“. Copiilor poți să le-o ierți, dar adulților, nu. Mai ales că un principiu de drept spune că necunoașterea legii nu te absolvă […]

  • Nimerick

    3 septembrie 2019

    De mori ca mîine, scapi de-o povară: frica de moarte o să dispară și-o să te-apuce, unsă cu miere, o mare poftă de înviere.  

  • Adevărul e că nu se mai muncește, tovarăși

    3 septembrie 2019

    Analfabet și criminal, Nicolae Ceaușescu sare în ajutorul urmașilor săi președinți. Rafala care l-a împiedicat să ni se destăinuie pe larg începe să rănească un public tot mai numeros. Pe […]