Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Driving Miss Shirley merită văzut, chiar dacă a luat Oscarul

Zoom Driving Miss Shirley merită văzut, chiar dacă a luat Oscarul

Marele cîștigător al Oscarului de anul ăsta probabil că a ofensat multă lume, în general lumea aia gata oricînd să se declare ofensată. Green Book nu avea “negru” în titlu, dar avea un protagonist alb, ceea ce practic înjumătățea diversitatea adusă de partenerul de ecran negru. Negru care nu e destul de negru pe cît spune societatea progresistă că ar trebui să fie, și în mod clar nu face eforturi să fie la fel de homosexual pe cît e de negru.

Dintr-un anumit punct de vedere, profund tîmpit, evident, au și oamenii ăia dreptate să se plîngă. Din 2017 încoace, Oscarul devenise oficial locul de încoronare a filmelor despre minorități rasial-sexuale în stadiu avansat de pauperitate. Moonlight a momit statuia cu povestea unui negru sărac și homosexual. The Shape of Water a făcut la fel cu o femeie de serviciu latino, surdă și care coțăia un pește. În mod normal, anul ăsta ar fi trebuit să cîștige un film despre Adam în curul gol – ultimul stadiu de sărăcie – care fugărește într-o coastă – deci are dizabilitate – șarpele în jurul pomului – deci avem minoritate sexuală și mesaj despre salvarea planetei. Sau, și mai bine, Eva, tot în curul gol de sărăcie, fugărind șarpele cu toate coastele pentru că propaganda feministă ne învață că, practic, să fii femeie e un handicap în sine.

Și nu săriți să comentați: “Dar Adam și Eva sînt albi!”. Tehnic, sînt și evrei, deci pe undeva devine acceptabil.

Dar cum un asemenea film nu a fost făcut, juriul va fi mormăit: “Ne-am săturat de echivalentul american al mizeriilor românești de festival. Hai să premiem un film mișto!”. Și n-au greșit.

Rămas temporar fără slujbă, Tony Vallelonga (Viggo Mortensen) își pune talentele de șofer, bătăuș și hoțoman descurcăreț în serviciul lui Don Shirley (Mahershala Ali), pianist genial, negru și homosexual, căruia i s-a urît cu binele și ține morțiș să facă un turneu prin Sudul profund al Americii anilor ’60. America aia încă segregată, în care “morțiș” nu e neapărat o figură de stil.

Scris parcă în ciuda celor mai negre așteptări ale unui public sătul de predică, propagandă și, în general, de încercarea de-a induce sentimentul ăla idiot de vină pentru că niște inși au făcut chestii nasoale în mileniul trecut, Green Book refuză cu talent, șarm și încăpățînare orice fel de stereotipie de gen. El are de spus o poveste frumoasă despre prietenie, așa cum se naște ea în străfundul naturii umane, unde inșii nu sînt nici albi, nici negri, nici homosexuali, nici heterosexuali, nici inculți, nici insultător de educați, ci doar ființe animate de omenie.

Pornită într-o încîntătoare atmosferă de ani ’60 amintind de talentul lui Scorsese din Goodfellas, călătoria pendulează cu grație între umor și seriozitate, fără teama de-a le combina uneori în scene care smulg hohote, dar totuși rămîn agățate în mintea privitorului, așa cum rămîn lucrurile care merită măcar cîteva mînuite de reflecție adîncă.

Dialogul, drămuit cu grija scriitorului care știe cîtă greutate are fiecare cuvînt, spune multe fără a fi, vreodată, prea mult. Nepricepuții ar crede că multitudinea de teme inserate cu subtilitate în film ar avea nevoie de hectare întregi de buruieni verbale, pe cînd Green Book preferă eleganța și grația unui bonsai.

Lipsa cuvintelor de umplutură este suplinită de mimică, de gestică, de tonul vocii și, în general, de talentul cu care protagoniștii dau viață personajelor  prinse în vraja lui Yin și Yang. Mahershala Ali a luat Oscarul grație partenerului de ecran, la fel cum Mortensen ar fi luat premiul datorită lui Ali. Luați separat, sînt buni. Puși împreună în scenă, strălucesc.

Ar mai fi multe de spus, dar, așa cum se întîmplă în cazul unui film bun, cuvintele cele mai nimerite au fost rostite deja pe ecran. Mă rezum la atît: Green Book este spumos ca o șampanie plătită de alții, sincer ca un om după o ladă de asemenea șampanie și profund ca somnul provocat de atîta alcool bun. Să mai spun că, la final, nu dă nici măcar o urmă de mahmureală? Sînteți oameni inteligenți, vă prindeți și singuri.

Green Book. R.: Peter Farrelly. Cu: Viggo Mortensen, Mahershala Ali.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

romania100

Editoriale
  • O dramă liberală cu un naționalist de operetă

    19 martie 2019

    Ca un proxenet grijuliu care încearcă să-și mărite protejata obosită căzînd la învoială cu clientul, domnul Ludovic Orban i-a luat pentru a doua oară Partidului Liberal rochie de mireasă de […]

  • Marketing și duplicitate

    19 martie 2019

    Frumoasele mașini germane slujesc lăcomia unor grupuri de afaceri cu înclinații penale. Grupul Volkswagen, de pildă, “a minţit în mod repetat şi a înşelat investitorii, consumatorii şi autorităţile de reglementare, […]

  • Un om cărunt

    19 martie 2019

    Când a devenit Eugen Orlando Teodorovici arogantul grețos de azi? Cu câțiva ani în urmă se juca de-a tehnocratul PSD și îi citeai în ochi acea slugărnicie proprie birocraților de […]

  • În așteptarea cîinilor cu drept de vot

    12 martie 2019

    Călăuzit de farul partidului purtat pe umeri de PRM-istul Codrin Ștefănescu, Liviu Dragnea pare că suferă de orbul găinii dacă n-a sesizat că “lătrăii” din Călărași nu erau nici tineri […]

  • Depinde cum privești femeia oarbă

    12 martie 2019

    Cînd spunem “justiție”, spunem “politică”. Cu aerul că invocăm absolutul spunem, de fapt, povestea unui exces. Așa cum arată faptele, justiția e numele îmbunătățit al lăcomiei, al cruzimii și al […]

romania100