De ce nu mai semnează nici unul dintre redactorii României literare textele de la rubrica „Ochiul magic”? Pînă de curînd, însuși directorul revistei își punea inițialele sub textele pe care le dădea la tipar. Sau folosea un pseudonim de campanie pe care i l-a demontat și devoalat Ștefan Agopian. „Ochiul magic” a ajuns un soi de rubrică a dejecțiilor și răfuielilor trupei de la România literară cu scriitorii care nu-i mai plac lui N. Manolescu.
În Săptămîna, revista lui Eugen Barbu, „Patronul”, care era la rîndul lui patronat de Securitate, își punea cățeii „să-i execute” pe scriitorii care nu-i plăceau, în timp ce el îi lua la judecată pe aceiași autori, făcînd pe criticul literar și pe vigilul regimului comunist, după ce fusese prins cu un plagiat cît toate zilele. Barbu îi turna abject în Săptămîna la Securitate și la partidul unic pe scriitorii de toate vîrstele care își permiteau să cîrtească ceva împotriva regimului. Pe vremea cînd E. Barbu se îndeletnicea cu asemenea jegoșenii, el cel puțin o ținea gaia-mațu că-i pîrăște la Partid și la Secu pe scriitorii care-și permiteau să scrie altfel decît le recomanda partidul unic. Citite azi, textele prin care E. Barbu încerca să facă ordine în literatura română par ridicole, dar și abjecte.
Deosebirea dintre ridicol și abjecție e că o chestie ridicolă nu e decît rareori și abjectă. Abjecția, în schimb, se întîlnește aproape de fiecare dată cu ridicolul. Doar că nu sare întotdeauna în ochi de la bun început. Ridicolul e apanajul prostiei, în timp ce abjecția e produsul ticăloșiei, iar ticăloșia e de cele mai multe ori un fel de găinaț al inteligenței. Or, mai nou, în România literară apar tot soiul de asemenea găinațuri, cu deosebirea că directorul revistei încearcă să le vîndă ca pe produse ale democrației.
Minciuni sfruntate sînt vîndute în România literară drept sentințe judecătorești, iar evidența că tot mai mulți scriitori demisionează din gruparea Manolescu & comp. e ignorată de cei care scriu la „Ochiul magic”. Abjecția cea mai mare e că gruparea Manolescu îi acuză pe scriitorii revoltați de toate murdăriile care se petrec în USR, sub conducerea lui N.M., cum că ar fi cei care spală în public rufele murdare ale scriitorilor. Or, N. Manolescu și adjuncții lui au fost cei care i-au dat în judecată, ca să le închidă gura, pe scriitorii care vor ca USR să nu mai fie afacerea unei găști care își șantajează confrații.
Ce-a îmbātrânit si Emil, sāracu…