Articole ce conțin cuvântul cheie: Eugen Barbu

Recentul scandal iscat în jurul destinului personal al scriitoarei Alice Munro, laureată a premiului Nobel, a redeschis o discuție veche de cînd lumea. Ce ne facem cu artiștii care nu îndeplinesc cele mai înalte standarde morale și principiale? Dar dacă nu sînt călăuzitorii popoarelor și dacă, dimpotrivă, se adapă la izvorul negru al obscurantismului defetist și reprobabil? Vă rog să observați că anume am băgat multe epitete la înaintare, pe modelul dlui Bănescu, ca să subliniez cu tărie opiniunile mele. […]

Să încep prin a-mi plînge de milă, ca să tai de la bun început pofta unor nehaliți de a mînca pe lîngă arătură. În 1984, în urma unei serii de 16 articole de juma’ de pagină, apărute în revista Săptămîna și semnate de însuși balaurul Eugen Barbu, aveam să fiu interzis pînă la căderea comunismului. Ce nu mi-au auzit urechile și ce nu mi-au văzut ochii! Eram un dușman al poporului și al liricii. Și, fără să fiu lapidat în […]

Lunga și fioroasa istorie a Securității a cunoscut un singur caz de aspirant entuziast la colaborare pe care a trebuit să-l refuze în mod repetat. Corneliu Vadim Tudor a bătut zadarnic, aproape două decenii, la porțile angajamentului scris. A închinat ode partidului, a dedicat volume întregi familiei dictatoare, s-a oferit să demaște dușmanii poporului și ai socialismului, însă organele au zis nu. În viziunea lor, Vadim era „un element ușuratic, cu tendință de lăudăroșenie, iar în relațiile cu colegii săi […]

Ce faună avea Eugen Barbu în jurul lui, la Săptămîna, pe vremea cînd ținea și un cenaclu la Casa de Cultură de pe strada Mihai Eminescu! Foaia lui nu începuse să muște scriitorii, el încă nu fusese dat în vileag pentru plagiatul din Incognito, nu-l scrisese. Pe atunci îi țineau trena Dan Mutașcu, poetul, pe post de vioara întîi, Marian Popa, criticul literar, Dan Ciachir, critic și el, poetul-doctor Dan Claudiu Tănăsescu. Se străduia să-și facă loc mai în față, […]

De ce nu mai semnează nici unul dintre redactorii României literare textele de la rubrica „Ochiul magic”? Pînă de curînd, însuși directorul revistei își punea inițialele sub textele pe care le dădea la tipar. Sau folosea un pseudonim de campanie pe care i l-a demontat și devoalat Ștefan Agopian. „Ochiul magic” a ajuns un soi de rubrică a dejecțiilor și răfuielilor trupei de la România literară cu scriitorii care nu-i mai plac lui N. Manolescu. În Săptămîna, revista lui Eugen […]

Ciudată e lumea tăcerii – ar fi spus amicul meu, poetul Daniel Pișcu. Doar că nu ar fi spus, ci chiar a spus-o, acum treizeci și cinci de ani, la Cenaclul de Luni. Pe vremea aia, zic acum, cuprins de o mirare mai lungă decît veacul, lucrurile erau clare. Cine ținea cu partidul se ducea la Luceafărul sau la Săptămîna. Era o pîine proaspătă, dulce și mare de mîncat – cu o condiție: să-i spurci pe tinerii moderniști. Cu cît […]

De cînd îi dovediseră confrații plagiatul din Incognito, parcă turbase Eugen Barbu. L-a luat la rangă pe negrul său principal, Cocoșatul, cel cu care mai scrisese cărți împreună. Cocoșatul a ridicat din umeri. Ca ofițer ce fusese, procedase metodic. Subcontractase romanul la vreo doi negri mai mici, că Patronul voia să-l vadă apărut mai repede și el nu mai prididea. De unde să-i treacă prin cap că unul dintre nemernici, ca să scape mai repede, furase zeci de pagini dintr-un […]