Familia Suțu a apărut în Munții Pindului pe la sfîrșitul secolului XVII. A excelat în prinderea caprei negre și a cocoșului de munte, dar nu s-a dat înapoi de la intimidarea călătorilor rătăciți sau furtul turmelor nepăzite. Cu timpul, din vînători-culegători în Epir, Suții au devenit prădători în Tesalia, apoi infractori în Rumelia, dragomani în Constantinopole și, în fine, domnitori în Țările Române.
Unul dintre strămoșii fondatori ai clanului, Diamantaki Suțu, zis Draco, apare în 1726 într-un document al poliției turce, înfățișat din față și profil, și avînd tipărite alături cuvintele „viu sau mort”. Diamantaki obișnuia să intre noaptea în gospodăriile anatoliene înarmat doar cu iataganul și cu acel curaj pe care numai rachiul ți-l poate da, și să iasă la primul cîntat al cocoșilor ducînd cu el tot ceea ce bătrînii și fiicele lor de vîrsta măritișului aveau mai bun. Atunci se zice că ar fi apărut expresia „lua-te-ar Draco”, pe care prostimea secolului XVIII o folosea în certurile ei de zi cu zi.
Mihai Suțu și-a adăugat la nume porecla strămoșului său, așa că, în 1782, noul dragoman al Porții este Mihai Draco Suțu. Dar sîngele de aventurier nu-și încetase fermentația. Dragomanul Mihai a fost prins de gărzile sultanului practicînd o cămătărie de zile mari pe întregul lot de cadîne imperiale. A fost destituit și exilat în insula Tenedos, unde urma să primească vizita unui călău. Dar corabia care-l transporta pe îngerul morții n-a fost la fel de rapidă ca aceea care transporta diamantul gigantic trimis de Mihai sultanului.
În 1783, Suțu e numit domn al Valahiei și arată față de popor o milă fără precedent. Oamenii sînt jefuiți doar la lumina zilei, nu mai sînt treziți la miezul nopții. Dacă au patru capre, li se iau doar trei. Dacă au patru vaci, li se iau doar două, dar nimeni n-are patru vaci, așa că li se iau amîndouă. Dacă au trei fete li se violează toate trei, dar li se lasă în viață frățiorul mai mic.
Chiar și așa, Suțu pierde tronul în 1786. Urmează o serie de trei domnii încîlcite, dintre care una în Moldova. În mare, Suțu își păstrează linia moderată în materie de biruri, dar are contribuția lui la ceea ce noi, românii, avem impresia că am devenit azi.
Mihai Suțu moare în 1803 la Constantinopole, în sărăcie. Pe cadavru nu prea se găsesc urme, așa că posteritatea trebuie să se mulțumească cu urma lăsată pe deget de marele inel cu diamant dispărut și cu urma lăsată pe gît de noul proprietar al inelului, dispărut și el.
Tareeeeee !!!