O pasă valorează cît 1.000 de cuvinte. Un gol face cît 10.000 de eseuri (ne referim doar la alea cu pretenții intelectuale, desigur, ca să nu-i jignim pe rugbiști). Simandicoșii academici și semidocții cu ifose culturale habar n-au ce ratează, cu mingea pusă pe tavă.
Desconsiderând fotbalul, considerîndu-l doar un fenomen plebeu legat de „mahalaua ineptă“, oamenii ăștia, bieții, pur și simplu, sînt incapabili să admită că pe lumea asta există niște bucurii simple, omenești, chiar dacă nu atît de înalte precum cele oferite de Cultură (cu c mare) sau de Credință (tot cu c mare). De exemplu, într-un week-end cenușiu, două goluri tot au izbutit să le aducă bucurie credincioșilor întru fotbal, din Superliga și chiar din liga doi. E vorba, firește, de călcîiul gălățeanului Juric din meciul cu Craiova și de foarfeca laterală a piteșteanului Moldoveanu din meciul cu Metaloglobus. Rămîi încîntat, ca în fața altor capodopere, deși raționaliștii (îi compătimim) se vor întreba ce caută Moldoveanu în Muntenia, dacă el, în mod logic, trebuie să joace la Galați.
Astfel, ancorat în sinergia faptelor, recursul la intelectualitate nu eludează meandrele concretului din Superliga. Intelectual, dacă nu ești fițos, poți să scrii o teză de doctorat (pe bune!) despre modul în care limbajul de pal melaminat al mass-media a împrumutat o grămadă de termeni furați din zona Culturii sau Artei (tot cu inițiale majuscule). În Superliga noastră avem de toate. Mereu se întîmplă ceva „epic“ sau „istoric“, comentînd „filozofia“ antrenorului clubului, atunci cînd nu se petrece o veritabilă „tragedie“ după atîtea meciuri „thriller“, într-un campionat care împacă „drama“ cu „comedia“ într-un „eseu“ special, cu atîția „maeștri“ sau „profesori“, cu mulți „actori“ sau „figuranți“, „victime“ deopotrivă ale unui gen consacrat, „farsa“ de arbitraj. Baftă la doctorat!
După prea lungi „prolegomene“ – să revenim la ale noastre, băi, fraților –, vine și concluzia: „Fotografiați clasamentul!“.
Dincolo de atîtea dezbateri, poza momentului evocă o strigătură de pe vremuri, de pe stadioanele din secolul trecut, cînd România juca la Mondiale: „Faceți loc, faceți loc! Noi sîntem pe primul loc“. S-a petrecut un fenomen interesant ținînd de misterul fotbalului. Degeaba țin raționaliștii să-l deslușească azi, în ceasul al 12-lea al etapelor din Superliga: cine e pe primul loc? Ba chiar pe primele patru locuri din Superliga! Generația de Aur, mînca-ți-aș suflețelul! De pe banca de antrenor, foștii jucători Neluțu Sabău, Costel Gîlcă, Dorinel Munteanu, Dan Petrescu, iacătă, sînt în Top Four, cu toate certurile sau neînțelegerile personale dintre dînșii. Ca să apelăm la repere culturale, am zice că acești „patru muschetari“ îl mai așteaptă doar pe Rege să se întoarcă din exil, din jumătatea inferioară a clasamentului, acolo unde se află Farul actualmente. Apropo, l-o mai fi citind cineva pe Alexandre Dumas în ziua de azi? E mai tare ca Liiceanu sau Patapievici! Ca membrii ai sectei Martorii lui Hagi, fraților, nu putem decît saluta această poză a momentului.
Nu va dura prea multe zile, așa cum nu durează la noi minunile. Hai, România!