În beciurile Inchiziției, arestații zac disperați în lanțuri. Lumina zilei, abia pîlpîind printr-o ferestruică aflată undeva sus, pare să se sfîrșească. Deodată, poarta subteranului scîrțîie în depărtare și pași grei, apăsători precum amenințarea anchetării sub tortură, zguduie dalele de piatră.
– Doamne, ajută-ne pe noi! își ridică un deținut vocea pe aripi de disperare.
– Stai liniștit, totul va fi bine, îl calmează un altul.
– De unde știi?
– Păi, nu vezi că Domnul ți-i trimite pe reprezentanții Săi?
– Ai perfectă dreptate, abia acum îmi dau seama cît de ridicol am fost în temerea mea, își zăngăni rușinat lanțurile smiorcăitul.
– Păi, n-aveau și oamenii aia dreptate să-ți repete pe un ton puțin iritat: „Stimate domn, vă este salvat sufletul, vă rugăm nu opuneți rezistență!“ în timp ce trăgeau de tine să te întindă bine pe patul lui Procust?
– Așa e, deși asta cu „Nu opuneți rezistență“ era mai potrivită pentru scaunul electric.
– Sigur, acum ai vrea să punem peste tot și bannere colorate divers cu „Ohmul e înainte de toate!“. Te rog frumos să nu fii protestant american, adică un eretic ignorant!!!!!
– Poftim?
– Păi, tu nu știi, incultule, că Dumnezeu preferă lemnul în spațiile mici?
– Țepeș-Doamne, tu ești???
– Șșșș, vorbește mai încet, nerodule, că zăltații ăștia nu pricep nuanțele limbii române și ne condamnă pe amîndoi pentru erezie.
– Bine, dar ce faci aici, Măria Ta? A zis Papa la mișto că „Să nu ucizi!“ se aplică pînă și turcilor și te-au arestat inchizitorii din exces de zel?
– A, nu, stai liniștit, sînt doar în vacanță.
– În pivnița asta cu șobolani???
– Cu șobolani pentru că sîntem cetățeni europeni și avem drepturi de all-inclusive. În alte părți, pentru un pachet minimal de doi păianjeni și o coropișniță te costă ochii din cap și dinții din gură.
maaare gogomanie! patul lui procust in evul mediu??? dar nu e de mirare!