Erau deci pe lumea cealaltă. Stăteau zgribuliți și rebegiți, deși amorașul cu haloul pe cornițe nu contenea să-i asigure că e doar o situație temporară și că în curînd se vor încălzi la un foc bun, așa cum merită cu prisosință.
– Tanti Ralu, fără nici o legătură cu duhoarea asta imposibilă de căcat și varză stricată, dar crezi că e un semn că revine între noi icoana făcătoare de guverne a sfîntului Klaus? murmură Cîțu.
Jap! Turcan îi arse o palmă simultan peste păr și nepăr.
– Da’ ce-am zis? boci Cîțu.
– Florinele, mă bucur că ai înțeles lectia cu „nu există întrebări tîmpite, există doar membri marcanți ai partidului nostru“, dar aici dai dovadă de lipsă de vigilență. Nici nu cîntase cocoșește preamăritul Șică „Se interzic slugile“ și icoana Stapînului s-a destrămat ca o petardă Patriotică de 4 iulie. Am văzut cu ochii mei, așa cum îmi văd uneori ceafa cînd mă uit în oglindă, întări ea.
–Și atunci de ce pute din ce în ce mai rău?
Adevărat, mirosul cel îngrozitor devenea parcă mai puternic cu fiecare clipă. Lucru ciudat, însă: deși aburii verzi atîrnau groși, în aerul sufocat, marele vizir Șică părea aproape neafectat.
– Mărite Ludovic II, îi șopti discret amorașul, nu vreau să-mi fac o părere greșită despre capacitățile tale intelectuale, dar ți se întîmplă des să uiți să respiri?
Șică îl privi cu ochii mari și nevinovați, așa cum își privea și învățătoarea care încerca să-i explice:„Dragule, trebuie să-ți enumeri șase trăsături de caracter, nu să scrii prim și ministru de trei ori pe foaie!“.
– Te întreabă de ce nu simți că pute îngrozitor, blegule! îl ghionti Turcan.
– A! își dădu lămurit o palmă peste frunte Ludovic II și apoi tuși grăbit, să acopere dangătul. Asta e simplu: am avut parte de mai rău!
– Cînd a suflat Cel-Ce-Se-Face-Muci asupra ta și a alungat Poliția și fiola? întrebă Predoiu.
– Cînd i-ai suflat în jiglere Stăpînului prin toba de eșapament? spuse și Turcan.
– Cînd ți-ai pupat propria esență morală pe gură? rînji amorașul.
– Nimic din toate astea. Ceva banal, i se poate întîmpla oricui. Închipuiți-vă: plecasem de la ziua mea de la Guvern și, neatent, am rîgîit niște discurs cînd eram cu masca pe figură. Băi, nene! Nu știu ce punem în politicile noastre, că nu m-a interesat niciodată, dar sincer, eu n-aș testa așa ceva nici pe animale, termină el cu adîncă scîrbă.
Întregul cabinet se scutură de groază.
–Unii sînt mușcați de păianjeni radioctivi, alții vin de pe Krypton, sînt zei sau eroi de o voință supraomenească… noi sîntem conduși de un băiat care și-a rîgîit singur în față. Atît s-a putut, murmură Turcan.