Vai, ce păcat, vai, ce păcat că n-a fost imortalizat acel moment înălțător cînd Belzebut, necruțător, i-a expediat pe toți, retur, cu o copită fix în tur. Și iarăși, vai, mare păcat că nimeni n-a aplaudat acest puseu de omenie. Din slavă, Cel ce toate știe a rîs cu poftă și a zis spre cel ce-n Rai e interzis:
– Mare-i grădina Mea și amplă…Băi, Luci, îți fileaz-o lampă? Ai Iadul plin de secături, pe ăștia de ce nu-i înduri? De ce-i arunci pînă la cer? Te-ai molipsit de caracter? Ți-e scîrbă rău de nărăvire? Strănuți cînd dai de nesimțire? Nu mai suporți firea gunoi? Vrei altă viață de apoi? Să vezi tu lumea-n bleu și frez? Ai grijă, te reîncadrez! Să-mi fii din nou brav îngeraș, cu aripi și cu guleraș!
Înfricoșat de așa farsă, își făcu dracu’ cruce-ntoarsă și miorlăi pînă departe:
–Am circumstanțe atenuante! Mă jur că sînt nevinovat! se smiorcăi mult preaplecat.
– Și-atuncea cine e de vină?
– Ăi de la Mary din Grădină!
– Vorbește clar, împielițate!
– Mai clar de-atîta nu se poate! Alung pe Șică și ciracii, da-i dă poporul la toți dracii și-atunci se-adună iar, ciorchine, cu toată șleahta, tot la mine. Ba încă ăl bleg, Mandolină, a mai băut și gazolină și s-au trezit în el imbolduri să-și pună mîinile în șolduri. Ascuns de fusta lui Turcan, tot turuia Mandolinian cu ei să mă obișnuiesc, din Iad să nu-i mai izgonesc. „Așa mi-a zis, și nu glumesc, Mutul pe care îl slujesc și care, cu un Înstelat, alegeri a planificat, să ia puterea toți de-o teapă. De noi nici dracu’ nu mai scapă!“, a zis apoi asemeni claun lui Quintus, ce-l aveam drept scaun.
– Și ce-ai făcut, spurcatule?
– Am dat cu spray de ploșnițe! Am pus pastile de țînțari să scap de-Anisii și Tătari. De Vela iute ca să scap am pus otravă în dulap, de guști din ea te-apucă bîțu’– speram să fie și-anti-Cîțu. Să-i smulg infernul din falange, i-am pus otravă pentru goange în frunte Izoletei…
– Tare!
– Era imună din născare! Deci, ca să scap de-asemeni luturi, i-am luat pe toți direct la șuturi. Și i-am trimis într-o pustie, nimeni de ei să nu mai știe. Ferice stau și nici că-mi pasă: mi-e casa-casă, masa-masă. Quintus drept scaun, azi tăcut, îmi stă sub curul absolut. De restul am scăpat cu brio. Adio, rime! Vers, adio!
