Anul 1473 îl găseşte pe Ştefan cel Mare proaspăt căsătorit cu Maria de Mangop, fiica lui Isaac Comnenul, despot al cetăţii Mangop din nordul Mării Negre. O vreme, domnul Moldovei uită desfătările brutale cu minore prin căpiţe şi imaşuri, pentru a cunoaşte viaţa sexuală bizantină, cu toate dezvoltările ei veninoase, decadente şi pornografice. În aceste luni, în care destrăbălata cu sînge albastru îl pupă pe muşchii lui noduroşi, Ştefan îngăduie miniaturistului Nicodim să desăvîrşească vestitul Tetraevangheliar de la Humor, în care se află chipul pios, cu norişori la tîmple, al domnitorului.
Remuşcările creştine nu se lasă duse cu una, cu două, iar Ştefan se trezeşte dăruind Mănăstirii Putna toate morile de pe Siret chiar în ziua cînd gemetele Mariei de Mangop îi făceau pe suceveni să umble cu mîinile la urechi. Tot aşa, cînd hatmanul Arbore s-a retras într-o firidă a sălii tronului pentru ca domnul Moldovei să-şi poată alerga în voie soţia despuiată, el însuşi gol puşcă, cu coroana pe cap, cotcodăcind şi cu o tufă de bujori înfiptă în dos, Mănăstirea Putna s-a pricopsit iară cu danii, de astă dată fiindu-i încredinţat satul Jitcov şi douăsprezece poloboace cu vin. Tăvăleala singură nu putea însă potoli nevoia de mişcare pe care generaţii întregi de Muşatini zurbagii o lăsaseră în vinele lui Ştefan.
Pe 24 septembrie 1473, Moldova, cu glas de tunet, atacă fulgerător cetatea Dîmboviţa. Ştefan o incendiază puţin, cît să fugă din ea Radu cel Frumos, unealta turcilor, şi să se poată instala Laiotă Basarab, unealta sa. Victoria se arată cu folos şi mai mare, nevasta domnului fugar şi fiica ei, Maria Voichiţa, căzînd – ca să spunem aşa –, în laba domnitorului. Prea multe despre această captură nu se ştiu, deşi, între zgomotele care însoţesc de obicei o tabără învingătoare, cel mai bine s-au înţeles miorlăielile Voichiţei şi grohăielile lui Ştefan. Pînă la urmă, domnul Moldovei o va lua pe Maria Voichiţa de nevastă, lucru care arată că nu doar bilele şi cătuşele vedetei porno din Mangop se pupau cu gusturile unui ciobănel din Rădăuţi, ajuns în fruntea ţării.







mama,abia astept urmatorul articol!!:))asta m-a dat pe spate=))