În romanele-foileton cele adevărate, din secolul al XIX-lea, cine voia să scape de Justiție își lua tălpășița din țară. La noi, dacă intrai în conflict cu vodă sau îl supărai pe sultan o tuleai în exil. În cazul în care vodă însuși o împuțea cu sultanul, dacă avea oameni la Stambul să-i dea de veste că vine călăul cu firman și cu juvățul, apuca să fugă cu un cortegiu de trăsuri și cu cîțiva arnăuți să-i deschidă drumul spre Ardeal.
Învățatul vodă Cantemir, după bătălia pierdută la Stănilești, s-a refugiat la curtea lui Petru cel Mare, unde a avut cinstea „să-i rază barbeli” țarul însuși, pus pe reforme și pe cuceriri. Dacă erai pîrlit ca Bălcescu, bunăoară, și mai tîrai, ca el, și-o boală după tine, n-aveai mare folos de pe urma fugii din țară, că te omora sărăcia în exil.
După revoluție, în 1990, în timp ce unii se întorceau în țară din exil, alții, sute de mii, au plecat, după mineriada din 13-15 iunie. Mai nou, au apărut exilații cu bani mulți, de-alde Puiu Popoviciu și Adamescu junior, în Anglia, Radu Mazăre, în Madagascar, și cele două fete care s-au dus în Costa Rica, Udrea și Bica. Or mai fi și alții, dar n-am lista lor.
Popoviciu, condamnat în România, e bine-mersi în Albion, unde avocații lui îl țin departe de extrădare. Adamescu junior și-a făcut-o și acolo, cu mîna lui, cu niște acte false. Așa că-l paște pușcăria și-n Regatul Unit. Radu Mazăre își ține coada sus, pe FB, din Madagascar, ca victimă inocentă a Justiției din România. Elena Udrea însă, după ce a aplicat ca să fie acceptată drept exilată politic în Costa Rica, și-a continuat războiul cu SRI-ul și cu DNA-ul, susținută din țară de Băsescu. Toți acești condamnați în România care au plecat din țară au un element comun. Relațiile lor personale cu Puterea la un moment dat, asta dacă n-au fost reprezentanții Puterii înseși.
Omenește vorbind, toți sînt de înțeles: au avut puterea sau au profitat de ea în cerc restrîns. Au fost și sînt milionari în euro într-o țară de oameni săraci, dintre care unii n-au ce mînca și beau pe datorie. Toți aceștia au pornit de jos, deci se simt oameni din popor, dar au căpătat complexul paranoic al lui Ceaușescu și al nevestei sale. La noi, democrația are, și după aprope 30 de ani de la moartea Ceaușeștilor, același model al personajelor de succes ale totalitarismului. Asta o face pe Elena Udrea, chiar dacă o pasc șase ani de închisoare pentru corupție, să-și imagineze că ea, de fapt, e condamnată politic și că e menită să treacă prin toate aceste încercări pentru a conduce România. Spirit mai practic decît ea, Băsescu a sfătuit-o de la distanță ca mai întîi să se apere. Căci dacă ajunge din nou în pîrnaie, chiar dacă n-a zis-o, Băsescu presimte că Udrea nu va mai putea conduce după aceea decît cel mult un ONG al femeilor care vor să se reintegreze în societate, după ce au ieșit din pușcărie.