Disney a plătit 4 miliarde pentru licența Star Wars, bani pe care i-a recuperat deja. Dar nu i-a recuperat însutit, ceea ce justifică lansarea filmului de față la nivel moral. La un nivel moral aflat foarte jos.
Strict rațional, un proiect cu Han Solo drept atracție principală părea o idee tîmpită de la bun început. Sigurul tip capabil să-l joace pe Han Solo tînăr are acum vîrsta lui Yoda. Harrison Ford a creat un ticălos inimos greu de imitat și care, chiar dacă ar fi imitat la perfecție, tot ar fi lipsit de ceea ce-i dădea strălucire personajului original: suflet.
Din fericire, interpretarea mediocră a lui Alden Ehrenreich ne scutește de asemenea profunzimi filosofice. Versiunea lui de Han Solo este superficială și perfect uitabilă. Aș fi spus “demnă de uitat”, dar nu e nimic demn în ceea ce privestea prestația sa.
Din fericire, există alte forțe în galaxie care merită să fie sugrumate cu și mai multă pasiune de Vader. În primul rînd scenariul, pentru natura sa înșelătoare. Noianul de clișee care inundă ecranul de la debutul filmul și pînă în final are ca unic scop să ascundă de ochii publicului faptul că aventura este doar o înșiruire contabilă de chestii care trebuie băgate neapărat în cadru. Lando Calrissian? Bifat. Chewbacca? Bifat. Faimoasa navă “What a piece of junk!”? Bifat.
Nicăieri însă nu apare nimic din ceea ce i-a adus lui Han Solo statutul de erou de legendă.
Deși s-ar vrea un film de aventură, Solo pare să se teamă de risc și necunoscut, preferînd s-o țină agale pe cărări atît de bătute încît s-a ales praful de farmecul lor de altădată. Abordare cu atît mai greșită cu cît filmul de față nu era cerut de nimeni. Personajul era perfect conturat și definit în trilogia originală. Știm de unde a pornit, știm cum a ajuns erou al galaxiei. Restul, istoria de dinainte, e doar o notă de subsol care nu interesează în mod deosebit pe nimeni.
Și mai e ceva: sînt personaje care funcționează excelent pentru că le îmbrăca o mantie de mister. Vader era un simbol mult mai puternic pînă cînd Lucas să-l facă praf în trilogia I-III. Acum putem spune același lucru și despre Han Solo. Trebuie să recunoaștem însă, Disney au fost mult mai eficienți: ei n-au avut nevoie de o trilogie, ci doar de un singur film.
Solo: A Star Wars Story pare nu un produs grăbit, făcut din bucăți desperecheate și destinate exclusiv piețelor din Africa subdezvoltată, ci mai rău. Pare mai mult o răzbunare crudă, plătită de Disney pentru a lovi în legiunile de fani care au criticat mizeria numită The Last Jedi. Probabil că, la anul, Disney va umple internetul de bannere în care Mickey Mouse ține pistolul la tîmpla unui covor umblător cu mesajul “Daca nu cumpărați bilete la Star Wars Episode IX voi trage în acest Wookie!”
https://www.youtube.com/watch?v=Cs4y56AnaUg
Solo: A Star Wars Story. R: Ron Howard. Cu: Alden Ehrenreich, Donald Glover