Jurnalistul scârbit – Spune că se ocupă cu gazetăria, care, din context, pare că-i un fel de jurnalism făcut după ureche, lăutărește, fără a respecta rigorile meseriei. Jurnalistul scârbit lasă impresia că e și incoruptibil. De fapt, de-aia e și așa de scârbit, de încercările altora de a-l corupe. Se consideră mai inteligent decât e de fapt. De unde știm asta? Chiar el o spune. Doar n-o să vorbească despre altceva, nu e ca și cum ar avea subiecte. Jurnalistul scârbit vorbește despre subiectele zilei cu silă, ca și cum ar fi niște saci de gunoi pe care trebuie să-i degajeze de la el din curte.
Justițiarul isteric – Apare la televizor ca să mustre oameni. Și nici măcar n-o face pe un ton normal. Strigă, ceartă, somează, trage cu toate mâinile și picioarele semnale de alarmă. E, practic, vocea din capul fiecăruia dintre noi atunci când rămânem blocați în trafic la 8 dimineața în drum spre birou. Probabil că vine în platou cu o bâtă de baseball pe care o scoate ca să sară la bătaie în caz că o altă emisiune TV apare brusc de pe banda a doua și-i taie calea.
Inchizitorul servil – Ca orice gazdă, e un tip care te face să te simți confortabil. Însă doar dacă ești invitatul din studio. Dacă, dimpotrivă, stai acasă în fața televizorului, ți se face imediat rușine de rușinea lui și intri repede pe Google ca să cauți metode eficiente de a intra în pământ, pentru că efectiv asta îți vine să faci. Inchizitorul servil are o voce fals-mieroasă, o mână tremurândă, nesigură, și pune cele mai lingușitoare întrebări pe care le-a gândit vreodată mintea umană. „Domnule Jack Spintecătorul, e greu, domnule, să fii atât de celebru? Mulți n-ar suporta celebritatea asta. Cum reușiți? Vă ajută și familia? Pentru că e clar că sunteți un tip familist, se vede cu ochiul liber.“
Expertul criminalist – Ar putea să fie un fost lucrător din Poliție sau pur și simplu un jurnalist suficient de urât și de fioros încât să fie repartizat de șefi la secția Crime odioase. Apare ca să discute, cu sânge rece și jargon științific, detaliile câte unei morți. Momentul pe care-l adoră cel mai mult e însă altul: acela în care face profilul psihologic al criminalului, care e fie un sociopat periculos, fără milă, care își procură plăcere din chinuirea victimelor, fie parte dintr-o rețea internațională care se ocupă cu traficul de persoane. Pentru că mai târziu, când Poliția aia adevărată chiar rezolvă cazul, să aflăm că a fost un bărbat furios care și-a omorât la beție un membru al familiei. Cum se întâmplă de obicei. Pentru că de-aici vine adevăratul pericol, nu de la ambulanțele negre care răpesc copii sau de la celelalte panici morale cu care se hrănesc televiziunile.
2.365 de vizualizări
