Vecinii sunt ca rudele: nu ți-i alegi tu. Poată că ai iluzia că ți-i poți alege mutându-te într-o zonă mai bună sau într-un bloc nou, care nu stă să cadă la primul crivăț, dar nu e așa. De fapt, vecinii sunt rezultatul șansei. Când îți cumperi apartamentul, n-ai de unde să știi cu cine împarți pereții, iar pe urmă, controlul e cu atât mai mic. Practic, s-ar putea muta oricine pe același palier cu tine sau deasupra ta, iar tu n-ai nici un control asupra gusturilor lui muzicale.
Dar există mai multe tipuri de vecini, dintre care cei mai buni sunt aceia despre care nici nu știm că există.
1) Vecinul meloman. Îi place muzica, însă nu orice fel de muzică, ci în special aia cu volumul dat la maximum. Nici nu mai contează genul muzical, orice melodie care trece prin pereți se aude oribil. Pentru ca totul să fie și mai enervant, muzica pe care o ascultă e de pe YouTube și, odată la câteva melodii, intră o reclamă la Vlad Casino. Cel mai mare coșmar al tău e că, de fapt, a plecat de-acasă pentru două săptămâni și a lăsat muzica să meargă, ca să nu creadă hoții că nu mai e nimeni în apartament.
2) Tâmplarul. El poate că nu e tâmplar, dar scoate zgomote ca și cum ar fi. Câteva lovituri ascuțite de ciocan dimineața, niște bufnituri lemnoase pe la prânz, iar seara, vaietul prelung al unei pânze de bomfaier. Habar n-ai de la ce vin zgomotele astea, ce sunt ele, de fapt. Cea mai mare dorință a ta nu e să se oprească, ci să știi ce face. Că sigur nu dansează tango cu un șifonier, așa cum îți lasă impresia sunetele.
3) Hedonista. E o femeie care se bucură, poate, mai mult decât e cazul. În sensul că zgomotele ei de bucurie se aud prin pereții subțiri ai blocului până la vecinii singuri, care încearcă să doarmă și nu se pot concentra. Pot părea excitante acele gemete, până când îți amintești că stai într-un bloc de pensionari și e foarte probabil să fie vorba, de fapt, despre o bătrână care trage să moară.
