Carierist, aventurier, fustangiu, îndrăgostit de bani, dar întrecîndu-și cu mult adversarii politici la inteligență și discurs, Take Ionescu a putut citi viitorul înainte ca semenii lui să înțeleagă trecutul. Iată cum vorbea în 1914:
„Acesta e război de cinci ani. Va intra Anglia, va intra Italia, vom intra noi și nu se poate să nu intre și America. Pînă și Japonia va intra. Va fi vai de omenire! Dar de un lucru sînt sigur: că Aliații vor fi definitiv victorioși și că voi vedea cu ochii România Mare.
Și vom vedea alte lucruri mari. Vom vedea multe tronuri prăbușindu-se; vom vedea născînd atotputernicia Americii; vom vedea preponderența rasei anglo-saxone; vom vedea omenirea făcînd un mare pas spre stînga, spre socialismul revoluționar”.
Nu e de mirare că, văzînd această ușurință de prooroc, toată lumea era grăbită să-i treacă cu vederea aplecarea spre oportunism și îmbogățire. Take înțelegea rapid resorturile lumii, dar era furios pe ghinionul lui de erou secundar, dat la o parte de evenimente și de Brătieni. Lupta lui cu ursitoarele a fost permanentă. A vrut să fie șef de partid mai mult decît au vrut partidele. A fost, prin urmare, ministru și disident în Partidul Național Liberal, apoi în Partidul Conservator. Din ambele a plecat cînd a înțeles că nu va fi președinte. A ajuns, pînă la urmă, președinte în Partidul Conservator Democrat, pe care și l-a confecționat singur, pe măsura și pe gustul lui.
Clarviziunea lui în politica internațională a contribuit la mișcările cîștigătoare ale țării din primul război mondial. A susținut intrarea în război de partea Antantei, a pus umărul la guvern în teribila vară a lui 1917 și a participat la Conferința de pace de la Paris. Sigur, în stilul lui histrionic, a cerut să i se asigure un tren pentru a-și deplasa curtea, dar rezultatul a meritat. „Trenul Take Ionescu” a existat în realitate și a străbătut Europa, de la București la Paris. Ducea cu el, printre ruinele Germaniei și Franței, ideile omului politic, dar și nerăbdarea îndrăgostitului Take, așteptat, în Gare d’Austerlitz, de iubita cu nume de vedetă porno, Adina Cordescu.