Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Trezirile unui băiat cuminte

Zoom Trezirile unui băiat cuminte

Am fost, probabil, cel mai fraier cadru didactic evăr. N-am înțeles niciodată cerințele didactice socialiste, să predai copiilor materia, dar s-o asezonezi cu axiologie de partid. Valoarea-i valoare. Literatura e literatură, nu caca-vaca, să amesteci criteriile. Citeam manualul și mă umfla rîsul. Piese slabe, confuze, plicticoase – și trebuia să le spun copiilor că sînt bune? Că o să le placă? Am părăsit, fără regrete, învățămîntul. Singurul meu regret au fost chiar „beneficiarii“, elevii, dar, după cum văd că merg lucrurile și azi, partea asta e neglijabilă. Întotdeauna (sau aproape), ultimul pe lanțul trofic e cel la care trebuie să ajungă foloasele.

Cariera mea de profesor de română (și franceză, latină ori – Doamne, feri și apără! – muzică) a cunoscut, însă, și zone mai vesele, dar nu publice. Locuiam, după 1979, într-un apartament din cartierul gălățean Ada Marinescu. Inspectoratul dăduse stagiarilor două etaje, 10 și 11, într-un bloc pe jumătate terminat. Acolo ne strînseserăm vreo douăzeci de oameni duși cu pluta, iar petrecerile se țineau lanț. Începeau cam spre seară și se terminau spre zori. Din Ada Marinescu pînă la școala mea era un autobuz care mergea și nu prea mergea. Începuse criza combustibilului și șoferii nu mai opreau în stații. Plecau cu oameni pe scară chiar de la capăt. Cum nu stăteam chiar în stația de pornire, adoptasem o tehnică subtilă. Mă ascundeam printre blocuri, pentru că, trebuind, totuși, să lase călătorii să coboare, șoferii opreau între stații. Atunci dădeam năvala. Mai tîrziu mi-am luat o semicursieră rusească, dar asta-i altă poveste.

Mă întorc în blocul meu turn, dimineața la ora șase. Aveam doi colegi de apartament, un nebun care văzuse lumînări zburînd și un matematician cuminte. Emil (despre el e vorba) mă ajutase să pun tapet. Împărțeam pachetele venite de acasă și admiram, filosofic, Combinatul la apus. Cum eram (și mai sînt) rău de somn, l-am rugat pe bunul meu coleg să mă scoale dimineața. Aveam ceas, dar nu folosea la nimic. Culcat la trei dimineața, abia gustam plăcerile somnului cînd nefericitul obiect suna. În definitiv, cît putea să zdrăngăne? Cît îl ținea arcul. Nu mult. Da, dar întîrziam la școală și directorul îmi punea absență. Sau mă mustra în fața colectivului. Nu puteam să-l supăr, pentru că obținusem de la el lunea liberă, cînd mă duceam la Cenaclul de Luni, la București.

Ce era de făcut?

– Emile, mă scoli tu, îi spuneam pe la unu dimineața, și orice ți-aș bodogăni, tu mă scoli și, dacă nu vreau, mă stropești cu apă.

Ei bine, la șase jumate dimineața, cînd deschideam un ochi, pe cine vedeam la căpătîiul meu, cu un ibric plin cu apă? Ați ghicit. Ei, dar una dintre petreceri, poate cea mai reușită, s-a terminat în zori. Nici n-am apucat să mă întind pe saltea – și pe cine văd cu coada ochiului? Emil, cu ibricul.

– Ah, nu ți-am spus aseară? – am bîiguit, căutînd o evadare. Azi ne-au dat liber. Mersi. Lasă-mă să dorm.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Cinci ani de singurătate

    12 noiembrie 2019

    “Politicienii sînt ca scutecele. Trebuie schimbați des și din același motiv.” Vechiul aforism, atribuit lui Mark Twain, n-are trecere la români. Președintele României se schimbă doar o dată la zece […]

  • Barna, puntea suspinelor

    12 noiembrie 2019

    USR, alături de PLUS, părea să se poată transforma într-un partid important. Nu atât de important încât să conducă, prea curând, singur, dar suficient de important încât să înceapă să […]

  • Cum am ratat eu scaunul cu patru picioare de la Cotroceni

    5 noiembrie 2019

    După ce ani de zile și-a înmuiat batistuţa de la piept într-o esență de patchouli extrasă din brînza neaoșă de burduf, naţionalistul de operetă Rareș Bogdan și-a imaginat că țara […]

  • Președintele pe care l-am pierdut

    5 noiembrie 2019

    Așa sînt mereu zilele dinainte: însorite și nepăsătoare. Nimic nu arată că ne confruntăm cu involuția speciei prezidențiale și cu abisul celor cinci ani care vin gata irosiți. Să ni-l […]

  • O șansă istorică

    5 noiembrie 2019

    A fost nevoie de 30 de ani pentru ca Ludovic Orban să primească și el o șansă reală în politica mare. Chiar dacă, de-a lungul vremii, șanse a mai avut, […]