Doamne, era să ne ia politica mințile! Era să uităm de lucrurile cu adevărat importante din viața noastră, precum ar fi și fotbalul. Ne luarăm cu spectacolul alegerilor, cu „sărbătoarea democrației“. Și cît pe ce era să omitem o zi de mare sărbătoare.
Săptămâna asta, între turul I și turul II de la prezidențiale fi-va prăznuită iarăși sfînta zi de 07.05.1986 – Steaua, campioană a Europei! Atît cît se poate omenește prevedea, nu va mai apuca o echipă să repete performanța Stelei ’86, cel puțin în timpul vieții noastre de microbist român. Nu-i nimic! Mergem înainte – înainte era mai bine, susțin unii fani ai Stelei lui Talpan. Acum, asta e, se cuvine să trăim în prezent – susțin cei mai mulți fani ai Stelei lui Gigi. Într-un fel pur metaforic, povestea Stelei este și povestea României care alege în acest păcătos context electoral. Sfînta zi de 7 mai îi găsește pe suporterii steliști și pe alegătorii români în aceeași ipostază, divizați în două tabere. De neîmpăcat. Există două Stele care se dușmănesc, la fel cum există și cel puțin două Românii. Recursul la istorie nu face decît să complice și mai mult lucrurile. Ca s-o zicem pe-a dreaptă, Steaua 1947 a fost înființată de niște politruci veniți cu tancurile sovietice. Steaua 1986 era clubul generalilor MApN și al simpaticului Valentin, fiul odiosului dictator nea Nicu. Cu toate astea, microbiștii adevărați (adverși, dar obiectivi) au recunoscut valoarea marilor jucători de la niște mari, peste timp, echipe. CCA-ul din vremea generalului bolșevic Emil Bodnăraș și, respectiv, Steaua din vremea generalului ceaușist Ilie Ceaușescu. Partea haioasă este că ultrașii celor două Stele din ziua de azi, cu o înverșunare demnă de o cauză mai bună, își revendică o moștenire controversată – Averea Diavolului. Iartă-i, frate, așa li se întîmplă unora cînd ajung să-i stăpînească dracii.
Povestea Stelei post-decembriste, de la finala din 1989 (doar respect AC Milan) și pînă în ziua de azi, da, iarăși se aseamănă cu povestea României. E cu de toate ca șaorma. E o poveste cu nuanțe shakespeariene și cu mult iz de telenovelă. A tot pendulat într-un registru amplu, de la seriozitate la mișto, de la tragedie la farsă, de la eroism la trădare, de la dragoste la ură și așa mai departe. Vor rămîne din această istorie și multe poeme încărcate de mister privind civilii și militarii de ieri și de azi. Vîrful Lucian Blaga (CSC Lancrăm, 1895 – Universitatea Cluj, 1961) a punctat oportun: „Și tot ce e de neînțeles se schimbă în neînțelesuri și mai mari“. Să nu strivim corola de minuni a Stelei.
Astfel, suporterii Stelei lui Gigi și ai Stelei lui Talpan ajung să aniverseze din nou o altă zi de 7 mai. Împreună, dar atît de separați prin învrăjbire. De pe margine, ne alăturăm și noi petrecerii, animați doar de un nobil și naiv ideal de suporteri-cetățeni. Din toți rărunchii strigăm: „Lăsați-ne să ascultăm din nou imnul de cîștigători ai Cupei Campionilor Europeni!“. Hai România!
P.S. În context, mai merită subliniată o chestie. Candidații la președinția unei republici muncesc mult mai puțin decît slujitorii sportului-rege. Politicienii au doar două tururi de disputat, în timp ce fotbaliștii trebuie să treacă printr-o grămadă de tururi și retururi pînă la cucerirea trofeului suprem. O altă nedreptate într-o lume plină de nedreptăți.
737 de vizualizări
