Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Un faliment numit dorință

Zoom Un faliment numit dorință

M-am întîlnit de curînd cu un promotor cultural bucureștean. Spun bucureștean, pentru că ăsta e, cum ar zice cineva, un aspect important. Nu știu cum e situația în alte orașe, se prea poate să aflu curînd, dar în București situația e albastră. Cu bogate nuanțe de violet, culoarea sufocării. După una, alta, omul îmi spune:
— De douăzeci de ani fac asta. Organizez spectacole, lecturi publice, întîlniri, seri de muzică, arte încrucișate, promovez artiști tineri, artiști bătrîni… (în clipa aia s-a uitat la mine și a tușit) maturi. Acum douăzeci de ani situația nu era deloc roz. Deschideai o ușă de douăzeci de ori, atacai la baionetă ministru, secretari, responsabili. Pînă la urmă, găseai o breșă. Nici nu spun că erau bani mulți, nu erau, dar tu nu știi cu cît se mulțumesc cei mai mulți artiști. (S-a uitat din nou la mine.) Sau poate știi. În fine. Ce a fost a fost. Apoi, am prins perioada PDL. Nene, banii mergeau în cerc: îmi dai, îți dau, vezi să nu alunece și să se rostogolească. Cu toate astea, tot am izbutit. Erau lacomi, dar poate ușor complexați sau, naiba știe, mai umani. Nu e treaba mea să-i mai judec acum. S-au dus. Iar unii chiar erau deștepți, înțelegeau unde sînt și de ce sînt acolo. Am rămas prieteni.

A făcut o pauză, și-a sorbit cafeaua, apoi a reluat:
— Anul ăsta am făcut alte proiecte. Nu m-am uitat nici la propagandă, nici la alegeri. Din ianuarie pînă acum am pus de vreo zece acțiuni. Cînd am aflat că nu s-a votat bugetul, mi-am făcut griji. Măi, scosesem bani din buzunar, am plătit bilete, camere, masă. M-am dus la… (aici, amicul meu mi s-a apropiat de ureche, privind în toate părțile, și mi-a zis un nume pe care m-am străduit să nu-l uit). Am făcut ochii mari.

— Și ce ți-a zis? am întrebat timid.

— Păi, mi-a zis că se rezolvă, că în aprilie se deblochează și mă vor plăti din urmă. Ce naiba, mă știi, am semnat contracte, am toate rapoartele financiare, bilete, note, chitanțe. Uite că a trecut luna mai și sîntem la jumătatea lui iunie. Ce crezi că-mi zice amicul? Că nu crede că se va mai plăti primul trimestru. Și nimeni nu știe ce va fi cu al doilea, care se încheie curînd. Am contactat oamenii, am tocmit scena, am vorbit la hoteluri. Știi cît am plătit din buzunar? Mai bine să nu știi. Pe scurt, nu mai ai cu cine să vorbești. Nici la Primărie, nici la minister. Gata. Am aflat, mi-a zis pe un ton și mai scăzut, că e întîrziere cu salariile. Da, salariile alea de căcat. Cică muzeele și-au terminat fondurile pe 2019. Iar bugetul unora s-a redus cu 70%.
— Păi, am zis, nu-i faliment?

— E. Dar nu e vina mea. Eu cu ce am greșit? M-am dus la maică-mea să mă împrumute, să am de o cafea…

M-am socotit în gînd.

— Las’ că o plătesc eu. Și ce ai de gînd să faci?

S-a uitat în ochii la mine nehotărît.

— Păi, ies din afacere, îmi schimb meseria. Știi, hm, m-au căutat unii cu un joc erotic pe telefon, să le fac scenariul. Din păcate, nu-mi vine nimic altceva în cap decîtmuie.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Cinci ani de singurătate

    12 noiembrie 2019

    “Politicienii sînt ca scutecele. Trebuie schimbați des și din același motiv.” Vechiul aforism, atribuit lui Mark Twain, n-are trecere la români. Președintele României se schimbă doar o dată la zece […]

  • Barna, puntea suspinelor

    12 noiembrie 2019

    USR, alături de PLUS, părea să se poată transforma într-un partid important. Nu atât de important încât să conducă, prea curând, singur, dar suficient de important încât să înceapă să […]

  • Cum am ratat eu scaunul cu patru picioare de la Cotroceni

    5 noiembrie 2019

    După ce ani de zile și-a înmuiat batistuţa de la piept într-o esență de patchouli extrasă din brînza neaoșă de burduf, naţionalistul de operetă Rareș Bogdan și-a imaginat că țara […]

  • Președintele pe care l-am pierdut

    5 noiembrie 2019

    Așa sînt mereu zilele dinainte: însorite și nepăsătoare. Nimic nu arată că ne confruntăm cu involuția speciei prezidențiale și cu abisul celor cinci ani care vin gata irosiți. Să ni-l […]

  • O șansă istorică

    5 noiembrie 2019

    A fost nevoie de 30 de ani pentru ca Ludovic Orban să primească și el o șansă reală în politica mare. Chiar dacă, de-a lungul vremii, șanse a mai avut, […]