M-am uitat ca vițelul la poarta nouă la reglementările scoase de Ministerul culturii privitoare la condițiile în care un liber profesionist, aflat temporar (dar cu perspectivă definitivă) pe bară. Poate că, pentru un contabil, lucrurile sînt cum nu se poate mai clare. Da’ pentru amărîtul de artist, limbajul formal e o enigmă, extrasul de cont e o Iliadă, iar încercarea de a duce la bun sfîrșit niște norme metodologice, o Odisee. Nu rîdeți. Fanteziști, circari, absconși, artiștii se opresc în fața reglementărilor ca în fața Marelui Zid Chinezesc și își spun, și cu spaimă, dar și cu superbie, pe aici nu se trece.
Din cîte cunosc, Leonard Cohem a fost obligat de contabilul lui (mai bine zis, de fuga intempestivă a mînuitorului de cifre, dimpreună cu o sumă frumușică) să revină pe scenă. Era falit. Noroc cu publicul care l-a primit ca pe un zeu (bătrîn).
Ei bine, printre noi se mișcă niște zei mai mici, mai tineri, dar ceva mai faliți și mai sortiți pieirii. Dacă ați ști cîți zei au dispărut de pe firmament, de la Ra și Osiris, pînă la năbădăiosul Jupiter. În vremuri de criză, nimeni nu are nevoie de muște la arat. Ai sinecurica / pensia / tantiemele tale? Ești la adăpost. Vremurile astea vor fi, probabil, citate nu peste mulți ani, ca vremuri ale nepăsării și ale disprețului. Nu am mai pomenit vreodată, cu rare excepții, atîta nepăsare, atîta dispreț pentru cei neînregimentați la trăsurica intereselor de grup. Atîta lene. Atît dezinteres. Atîta pulă băgată prin toate cotloanele gîndirii suficiente. Cum spuneam data trecută. Cele mai multe uniuni de creație stau binișor pe un săculeț de bani și sforăie pînă s-o da deșteptarea verii. Dar vă jur, niciodată, în ultimii 45 de ani, de cînd înțeleg cîte ceva din lumea asta, nu am întîlnit o dezlegare la pește așa nerușinată, atîta de îmbuibată, atît de arogantă. Ai zice că aroganța e singura trăsătură națională mai rezistentă decît virusurile.
Ah, scuze, am văzut, zilele astea, ceva mai tare. Mai țineți minte Decoctul de femeie, cartea ineptă a unui gînditor neputincios (sau pidosnic), mare sculă de basculă în breasla scriitorilor? Ei, uite că a reapărut pe firmament. Dl Sorin Lavric scrie o scrisoare președintelui român. În care îl roagă, cu o limbă ca un fagure de miere plantat direct în rect, îl conjură, îl imploră să dea drumul oamenilor de Paște, la întrunirile religioase. Citez: „Sînteți prea deștept ca să nu știti că un om de stat, și nu mă îndoiesc că dumneavoastră sînteți unul, are flerul de a întîmpina împrejurările grele cu un instinct aparte al gesturilor inspirate.“ Frumos a zis omul. Din inimă. Da, numai că, cu nu mult timp în urmă, același S. Lavric cuvînta așa: „De curînd, Klaus Iohannis (a dispărut particula dl) a primit premiul «Coudenhove-Kalergi»… inițiatorul planului de corcire a popoarelor… iar președintele nostru e o marionetă…“
Bade Lavric, aibi pietate. Ține-o cum ți s-a sculat, n-o mai băga cotită!
1.324 de vizualizări
