Probabil că n-aţi auzit vreodată de comuna Stremţ,
aşa că vă zicem noi. Localitatea e aruncată undeva în judeţul Alba, ăla de se învecinează cu judeţul Cluj, că de Cluj sigur aţi auzit.
La o primă privire, Stremţul e o comună ca oricare alta. Are primar, are cămin cortoral, are străzi, chiar cu asfalt uneori, şi n-are cam tot ce n-au cele mai multe localităţi din mediul rural românesc. Dar are, în schimb, un parc regal. Da, un parc regal. Sigur, locul pare un parc la fel ca alte părculeţe, dar ăsta e unul regal. Că aşa l-a denumit Traian Ştefan Popa, primarul comunei. De ce l-a numit aşa? Păi, din cauză că există în comună un bătrîn ce a cîntat, pe vremuri, în fanfara regală. Dar mai ales pentru că, fiind absolvent de filologie, Traian Ştefan Popa e un regalist. Sau aşa zice el. Că, în acelaşi timp, primarul din Stremţ e şi absolvent de “Ştefan Gheorghiu”, că filologia a făcut-o după, în democraţie. Deci se împacă bine, la nivel de CV, cu statutul de lider necunoscut al PSD şi monarhist.
Ei bine, dacă tot au un parc regal în Stremţ,
şi dacă tot e mare eveniment la Alba Iulia, azi, 15 octombrie, cînd aţi luat revista, că se împlinesc 92 de ani de la încoronarea lui Ferdinand, iar familia regală va fi în zonă, ce s-a gîndit primarul pesedist-monarhist? Să-l facă pe regele Mihai cetăţean de onoare al comunei. A vorbit el cu reprezentanţii Casei Regale, a schimbat nişte scrisori şi a rezolvat treaba. Sigur, din cauza vîrstei şi a sănătăţii, nu va putea merge la Stremţ chiar regele, aşa că primarul va trebui să se mulţumească cu prezenţa principelui Radu Duda, cel care va primi diploma în numele tatălui socru.
Deci, înainte să meargă la Alba Iulia, să asiste la festivităţile închinate lui Ferdinand, Radu Duda va avea onoarea să primească, pentru Mihai I, diploma de cetăţean de onoare al comunei Stremţ, din mîna unui primar PSD, fan Ion Iliescu şi absolvent de “Ştefan Gheorghiu”. Care primar, în plus, pe lîngă admiraţia pentru rege şi monarhie, are – cum chiar el a zis – o admiraţie deosebită pentru lucrurile bune pe care le-a făcut Ceauşescu, ale cărui realizări nu sînt încă pe deplin înţelese. Mda, aţi citit bine, cînd nu e ocupat cu pesedismul şi nu reflectează la monarhie, primarul din Stremţ deplînge zilele apuse ale epocii. Admiră, însă, în acelaşi timp şi America, pe care o consideră un fel de democraţie reuşită, dar asta nu înseamnă că ce avem sau ce am avut noi n-a fost bun. Doar că noi, vorba primarului, citîndu-l pe Nicu Ceauşescu, “n-am reuşit să întreţinem ce a făcut tata”.
Acum, faptul că un astfel de personaj
şi-a dorit să-l aibă pe rege în cartea cetăţenilor de onoare ai comunei e de înţeles şi nu prea, fiindcă doar faptul că ai un parc căruia îi spui regal nu te îndreptăţeşte la prea multe. Mult mai ciudate sînt însă acordul dat de Casa Regală şi prezenţa principelui Radu Duda acolo. Probabil că, dacă Ion Iliescu ar accepta, primarul din Stremţ l-ar face şi pe el cetăţean de onoare al comunei. Eventual, simultan cu Mihai I şi, de ce nu, cu Nicolae Ceauşescu odată, dacă ar mai trăi. Pînă la urmă, cine dacă nu un primar PSD, fost membru PCR, absolvent de “Ştefan Gheorghiu”, admirator al comunismului şi monarhist part-time să reunească trecutul cu prezentul, binele cu răul, totul printr-o simplă diplomă de cetăţean de onoare, dată într-un parc oarecare, cu nume pompos?






