UNESCO.RO: Biserica fortificată din Biertan

Unul dintre locurile în care trebuie neapărat să ajungă turistul cultural plecat prin țară la vînătoare de obiective importante este Biertan, comuna sibiană fostă așezare majoritar săsească ce-ți iese-n cale pe drumul dintre Mediaș și Sighișoara, invitîndu-te la o vizită a bisericii fortificate, monument UNESCO din 1993. Sediu al Episcopiei Evanghelice Luterane din Transilvania între 1572 și 1867, această clădire gotică veche de cinci secole a fost ridicată în 29 de ani (1493-1522), sub amenințarea permanentă de atac a tătarilor și turcilor, sașii construindu-și apărarea în jurul bisericii, centrul comunității, pe trei rînduri de fortificații cu mai multe niveluri, șapte turnuri, două bastioane, drum de strajă și metereze.

Din piața centrală a satului e de urcat o scară din lemn acoperită pînă între zidurile de cetate de unde, pe sub arcade de piatră, pătrunzi în curțile interioare, pentru un tur al fortificațiilor: Turnul cu ceas (încă funcțional), Turnul cu clopot, Turnul mausoleului (al lespezilor funerare puse peste mormintele unor preoți și episcopi locali), Turnul catolic (cu capela sașilor neconvertiți), Turnul Primăriei (turn de poartă prin care trecea drumul de care) sau Turnul Slăninii, răcoros și aerisit, o cămară imensă de păstrat provizii nu doar în vreme de asediu. În bastionul estic, o încăpere cu două manechine, bărbat și femeie, spune o poveste inedită. Este Închisoarea Matrimonială, carcera celor care intenționau să divorțeze. Timp de două săptămîni, soții certați erau închiși împreună în celula dotată doar cu un pat, o masă, o singură lingură, un singur cuțit. Cuplul, obligat să trăiască într-un spațiu superlimitat și să împartă totul, renunța pînă la urmă la ideea de a divorța: sub presiunea comunității, cu rușinea de a fi arătați cu degetul de tot satul, cei doi se împăcau și se întorceau acasă (timp de trei sute de ani, s-a înregistrat un singur divorț). Nu se știe însă cum s-au simțit nefericiții, forțați să rămînă împreună, condamnați la căsătorie pe viață.

Interiorul bisericii, foarte rece, chiar și vara, datorită pereților groși din piatră, este mobilat cu strane și rînduri de băncuțe din lemn de diverse mărimi, dispuse central. Pe primele locuri stăteau doamnele, așezate aici pentru a nu-și șifona rochiile bogat ornamentate. Urmează apoi scaunele mai mari, cu spătar, rezervate bărbaților în vîrstă; în spate, aveau loc tinerii, iar la etaj, băieții și flăcăii. Intrarea în biserică se făcea selectiv: pe o ușă, femeile, pe o alta, bărbații, pe o a treia, personalitățile și oamenii bisericii. Amvonul, foarte valoros, cioplit dintr-o singură bucată de piatră, este un basorelief cu scene biblice. Altarul, unul dintre cele mai mari altare poliptice din Transilvania, conține 28 de panouri pictate cu scene din viața lui Iisus și a Mariei ce gravitează în jurul crucifixului care-a înlocuit statuia Fecioarei Maria din perioada catolică.

Un obiect foarte interesant este ușa sacristiei: făcută de meșteșugarii sași în 1515, cu un sistem complicat de închidere în 19 puncte de jur-împrejur, acționat de o cheie care pune în mișcare patru mecanisme și o manivelă pentru restul încuietorilor, ușa din stejar, foarte solidă, cu placa exterioară cu intarsii deosebite, proteja seiful – tezaurul bisericii și lucrurile de mare valoare ale localnicilor, în vremuri de restriște.

Din partea opusă altarului, orga cu 1.290 de tuburi, restaurată de mai multe ori, se aude rar, doar o dată pe lună, cînd un preot din Mediaș, care slujește la mai multe parohii, vine să se roage împreună cu puținii enoriași. Din cei peste două mii de sași care locuiau aici înainte de 1989, au mai rămas acum în sat doar vreo 80, majoritatea oameni în vîrstă. Biserica din Biertan și-a pierdut rolul pe care l-a avut la înființare: în zilele noastre, e mai mult muzeu pentru turiștii care ajung prin zonă.