Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Ușor cu morala de doi lei pe scări

Zoom Ușor cu morala de doi lei pe scări

Cînd un film își pune în piept insigna de „thriller politic“, așteptările publicului educat să guste și altceva decît clovnerii Marvel și siropoșenii de telenovelă cresc precum un cozonac pe supradoză de drojdie. Inteligența plescăie pofticioasă la gîndul că o așteaptă o intrigă complicată, scene dominate de dialog parșiv și poate sclipitor, capcane demne de echivalentul politic al lui Hannibal și, eventual, niște întorsături de situație pregătite minuțios, culminînd, în cazul fericit, cu un final surprinzător prin iscusința manipulării situațiilor și personajelor.

House of Cards e exemplul cel mai la îndemînă, dar nu e singurul. În felul lui unic, și filmul de azi e un exemplu. Unul de pus în ramă și apoi ologit cu ouă împuțite și roșii stricate, pentru că „AȘA NU!“ ar trebui să strălucească deasupra lui în litere mari, roșii, de neon.

El Reino poate da impresia că joacă în liga mare a filmelor despre ticăloși cu ștaif, dar devine clar după primele 30 de minute că nu vrea și nici nu poate. Manuel e un combinagiu de viitor, bine înfipt în organizația regională și cu șanse unanime să-i urmeze la tron regelui neîncoronat care-și pregătește sfîrșitul. Din păcate, soarta neserioasă îl aruncă în ghearele unui scandal de corupție pe care partidul ar vrea să i-l anine drept coroană pe sicriul politic.

Prins în pînza de păianjen a anchetei și uneltirilor foștilor aliați, japița principală se sforțează să găsească o cale spre liman, fie și una care implică distrugerea completă a faunei de animale politice înconjurătoare. Premisa e bună, mai lipsea doar ca realizarea să fie pe măsură.

Și realizarea insistă să lipsească. Dominat de un ritm rapid și agresiv, filmul nu-și lasă răgaz să respire și să pregătească o trădare sclipitoare sau un renghi strălucitor. Trucurile și măgăriile la care recurge protagonistul în goana după salvare au potențial și, unul în special, ar impune respect în tagma escrocilor inteligenți, dar, inevitabil, deznodămîntul este eșecul meschin și penibil. Obsedat să înghesuie cît mai multă zvîrcolire de șobolan, El Reino își face rețeta vizibilă mult prea devreme și, deși miza crește uimitor spre final, suspansul nu e nicăieri de găsit. Privitorul intuiește, ba, și mai rău, realizează că singura posibilitate de final este dezamăgirea. În mod ironic, măcar din punctul ăsta de vedere, filmul nu dezamăgește.

Un film smuls din lumea politică poate fi al naibii de interesant dacă fie 1) protagonistul, deși o lepră sinistră, e fascinant prin talentul de-a ieși cu fața curată din orice încurcătură sau 2) povestea prezintă elegant decăderea forțată de arivismul prins în menghina mecanismului din spatele res publica. Manuel insistă însă să fie un mediocru. Un mediocru ca sute de alți mediocri care poluează balta conducătoare. Și atunci, de ce ar interesa pe cineva povestea lui?

Mai rău de atît, filmul, după ce șchiopătează înspre finalul care promite să dinamiteze întreaga ordine de șolticării și interese, eșuează lamentabil. În locul revelației sau al întorsăturii dramatice, el preferă tirada patetică a unei mîndre cu pretenții de jurnalistă. „Știu că ai în agendele alea informații pe care publicul moare de nerăbdare să le afle și orice idiot pricepe că e lovitura de presă a mileniului în Spania, dar eu trebuie să umplu timpul de emisie cu gargară despre cum ar fi trebuit să analizez mai bine ce faci, și să îți fie rușine că ești hoț, pentru că, vai, cine se aștepta de la un politician să fie hoț?“ Mai lipsea să latre la el: „Ați băut? Vă grăbeați? Vă pare rău?“.

El Reino. R.: Rodrigo Sorogoyen. Cu: Antonio de la Torre.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale