Ca să-l slobozească din temniță, sibienii l-au cîntărit pe Nicolae Mavrocordat îmbrăcat în mătăhăloasa lui haină de jder, înarmat cu toate iataganele și pistoalele de protocol, împodobit cu lanțurile, colanele și inelele agonisite în Fanar, încălțat cu cizmele de zimbru potcovite cu argint și avînd pe deasupra platoșa, coiful și scutul în care pozau pictorilor italieni domnitorii cultivați. Toată această greutate, echivalată în aur și plătită pe loc cu bani peșin, i-a redat lui Nicolae libertatea, dar i-a sădit în suflet o ură neîmpăcată față de legea gravitației pe care lordul Newton tocmai o pusese la punct. Din acel moment, în disputa tot mai aprinsă care se derula pe chestiunea calculului integral și diferențial, se zice că Mavrocordat s-a situat de partea lui Leibniz.
Cele două săptămîni pe care sibienii le-au petrecut numărînd răscumpărarea lui Nicolae Mavrocordat i-au folosit acestuia ca să străbată drumul pînă la Adrianopole în galop, fapt atestat de cadavrele celor nouă cai presărate pe traseu. Nu e clar cît i-a cerut sultanul, dar eroul nostru nu s-a mai uitat la bani, de frică să nu-i stea inima. Uns iarăși domn al Valahiei, el a urcat pe tron în 1719, de unde a coborît 11 ani mai tîrziu, direct în groapă. Practic, domnia lui s-a redus la jumătate fiindcă, în acea perioadă, Valahia a fost înjumătățită prin anexarea Olteniei de către Habsburgi. Cu toate astea, în jumătatea rămasă, Nicolae Mavrocordat a arătat aceeași neobișnuită blîndețe. A venit rîndul muntenilor să rămînă cu gura căscată văzînd că domnitorul le reduce birul și claca, așa cum le povestiseră cu ani în urmă moldovenii pe care îi snopiseră în bătaie, iată, degeaba.
Pe plan extern, Nicolae n-ar fi ieșit din cuvîntul turcilor nici dacă l-ar fi rugat Allah în persoană. Cînd sultanul i-a cerut să-l ajute pe hanul din Crimeea, a năvălit cu oștile muntene asupra tătarilor răsculați, făcîndu-i să se închine de mirare pe creștinii din județele Brăila și Galați, obișnuiți de secole să vadă năvala în sens opus. Cu toate astea, Nicolae Mavrocordat a fost un om cultivat, care a știut să cultive, pe lîngă intrigă și asasinat politic, evlavia și frumosul. Între 1722 și 1724 a ridicat Mănăstirea Văcărești, în a cărei curte își duceau traiul o școală grecească, o tipografie și cea mai mare bibliotecă din sud-estul Europei. Nicolae Mavrocordat însuși a scris cărți tipărite la București, la Leipzig și la Londra. Și e clar că ar mai fi tipărit și altele dacă, în 1730, ciuma nu l-ar fi oprit din scris.
nicio vizualizare
