De aproape 30 de ani ne tot întrebăm de ce s-a murit la Revoluție, dar nu reușim să găsim un răspuns convenabil. Ca să plece comuniștii și securiștii din fruntea statului, aparent, nu s-a murit, pentru că dacă de aia se murea, plecau. Ca să intre la închisoare, în urma unor procese cinstite, toți cei care au ținut România în întuneric, foame și frig timp de peste 40 de ani nu s-a prea murit, pentru că dacă de aia se murea, intrau.
Dar iată că, pe 8 aprilie 2019, la ora 11, am primit răspunsul. În decembrie 1989 s-a murit la Revoluție pentru ca Augustin Lazăr să ne poată anunța, cu trei săptămîni înainte de sfîrșitul primului său mandat de procuror general, că procurorii din subordine au trimis din nou, judecătorilor, rechizitoriul în dosarul Revoluției. Parcă-parcă, prin ceața istoriei, ne amintim mai bine acum strigătele mulțimii din acele zile: „Încă un mandat, / De-aice, din Banat!“. Sau era altfel?
